Soția unui consilier local a petrecut aproape două ore în spital doar pentru a i se scoate un simplu pansament. Întâmplarea a fost povestită chiar de consilierul local și ar fi avut loc sâmbătă, în jurul prânzului.
Totul a devenit public după ce consilierul local a comentat la o postare a unei mame revoltate de modul în care care a fost tratată la Spitalul Municipal de Urgență Roman. „Protagonista” fără voie este soția consilierului local Constantin Holban.
Înainte le luam apărarea celor care lucrează în spital, de multe ori consideram că oamenii au tendința de a exagera și că personalul Spitalului este suprasolicitat. După ceea ce i s-a întâmplat soției mele am cu totul o altă opinie. Ea a mers sâmbătă, 18 noiembrie, la secția de chirurgie a Spitalului fiindcă trebuia să i se scoată un pansament de la cap, avusese o intervenție chirurgicală în urmă cu două zile și era nevoie ca acest pansamnet să fie eliminat de personal medical. A mers la cabinetul asistentelor, acolo erau patru doamne care glumeau între ele. I-au spus să aștepte; ea spune că a așteptat mai bine de jumătate de oră și că, între timp, a băutut și la ușa cabinetului medicilor, dar nu era nimeni. A revenit la asistente, care i-au spus să aștepte, că doar o anumită doamnă Mariana poate să o ajute, dar că e în saloane. Soția mea s-a dus și a căutat-o, a găsit-o, dar doamna i-a spus și ea să mai aștepte un pic.”
Constantin Holban, consilier local
Consilierul local spune că soția lui a așteptat în picioare, din cauza lipsei scaunelor și că, până a fost văzută de asistentă, a durat aproximativ o oră și 45 de minute.
A fost o treabă de un minut și 20 de secunde: i-a tăiat pansamnetul, i-a dat cu o soluție și i-a spus că se poate spăla. Asta a fost tot; dar pentru asta, soția mea a stat pe lângă uși aproape două ore. Nu e normal ca așa ceva să se întâmple. Dacă nu te cunoaște cineva, nu te bagă nimeni în seamă, deși salariile din spital sunt suficient de mari. Dar observ că creșterea veniturilor nu a schimbat și atitudinea față de pacienți. După ce am scris pe Facebook ce i s-a întâmplat soției am fost sunat și întrebat că de ce nu am anunțat că va veni soția mea la spital. Nu este normal așa ceva, toți pacienții trebuie să fie tratați cu respect, nu doar o parte.
Constantin Holban, consilier local
Nu este prima dată când romașcanii se plâng de modul în care sunt tratați de angajații Spitalului Roman. înRoman.ro a mai scris despre aceste reclamații și o va face și în continuare, întrucât pe banii noștri s-au făcut multe dintre modernizările din această nitate și merită să fim tratați corect, având în vedere că plata se face din două direcții, dar tot din banii romașcanilor: din impozitul pe sănătate și din impozitul pe venit ce ajunge la bugetul local și care apoi, este direcționat inclusiv spre acest domeniu.