Un romașcan care și-a dat întâlnire cu Bachus, luni seară, a decis că poate să se suie la volan și să se plimbe prin oraș. Plimbarea s-a terminat, însă, pe strada Mihai Eminescu.
Chemați la faţa locului, polițiștii au identificat un bărbat de 47 de ani, din Roman, care a condus un autoturism pe strada Mihai Eminescu şi, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ciocnind două autoturisme staţionate regulamentar. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că bărbatul avea o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform legislației în vigoare, pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.