Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic – Filiala (ASCHF) Neamț primește un ajutor bine-venit. Peste două săptămâni se va organiza la Roman un eveniment caritabil al cărui scop este acela de a strânge fonduri pentru dotarea sălii de gimnastică recuperatorie.
„Povestea celor 60 de zâmbete”, așa cum se numește evenimentul caritabil, va avea loc miercuri, 7 decembrie, începând cu ora 18.00, la sala mică a Casei de Cultură.
Programul artistic al evenimentului va fi susținut de copiii talentați ai cluburilor DoMi Dance si Lucy Dance, Trupa Modern, DJ Iulian Rugină și alți artiști.
„Surpriza serii va consta într-un moment de licitație. S-au alăturat inițiativei o serie de artiști și sportivi care au donat obiecte valoroase pentru a fi licitate în cadrul evenimentului: tricoul capitanului echipei de handbal CSM Roman – Carmen Stoleru – tricou care poartă semnătura tuturor jucătoarelor, un brad special concept marca Floritoria, tablou realizat de doamna Lazăr Irina, picturi semnate Keny Cornel. Ne dorim să adunăm în jurul cauzei sprijinite persoane care pot să doneze fonduri sau materiale necesare dotării sălii de gimnastică, dar și voluntari care se pot implica în a le asigura copiilor o viață mai frumoasă (psihologi, logopezi sau kinetoterapeuți).” Cătălina Popescu, organizator
Fondurile, care se vor strânge atât din vânzarea biletelor, cât și din donații și licitarea obiectelor primite, vor merge în totalitate câtre Asociație. Rezervările se pot face fie pe pagina de Facebook a evenimentului, fie la numărul de telefon 0741091668. Biletul de participare este 30 de lei de persoană.