Site icon inRoman.ro

Incendii la Moldoveni și Bîra. Două persoane în pericol

incendiu acoperis pompier

Pompierii nemțeni au intervenit, în doar câteva ore, în două situații în care sistemele de încălzire au produs incendii. Prima intervenție a fost la Hociungi (comuna Moldoveni), luni dimineață, în jurul orei 8.20. Pompierii au fost anunțați că un incendiu a izbucnit la o bucătărie de vară, astfel că s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de paramedici cu o ambulanţă SMURD(EPA). Pentru a sprijini intervenţia de stingere a incendiului, la locul evenimentului au fost mobilizaţi şi cinci pompieri voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul SVSU Moldoveni.

În urma evenimentului au ars bunurile materiale din două încăperi şi planşeul realizat din lemn pe o suprafaţă de circa 35 de metri pătrați, documentele de identitate şi de proprietate. Proprietara, în vârstă de 83 de ani, a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de echipajul de paramedici SMURD, aceasta refuzând transportul la spital.

Pe seară, cu puțin înainte de ora 19.00, un nou apel la 112 anunața un incendiu la o locuință din satul Negrești (comuna Bîra). La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de paramedici cu o ambulanţă SMURD(EPA) din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. Pentru a sprijini intervenţia de stingere a incendiului, la locul evenimentului au fost mobilizaţi şi trei voluntari din cadrul SVSU Bîra.

În urma evenimentului au ars aproximativ 50 de metri pătrați de acoperiş din lemn cu învelitoare din tablă, toate bunurile materiale aflate în locuinţă, documentele de identitate şi de proprietate. Un bărbat de 40 de ani a suferit un atac de panică, fiind asistat medical de echipajul de paramedici SMURD şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.

În ambele situații, cauza probabilă de producere a incendiului a fost sistemul de încălzire amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece:

Exit mobile version