Jucătoarea CSM Roman Ana Maria Popa-Iuganu a fost selectată pentru lotul național de handbal feminin în vederea deplasării la Campionatul Mondial din Germania, programat între 1 și 17 decembrie. Jucătoarea nu este la prima selecție, în decembrie 2016, participând în Suedia la turneul final de Campionat European, România clasându-se atunci pe locul al cincilea.
Lotul Romaniei este format din urmatoarele jucatoare:
- portari – Denisa Dedu, Iulia Dumanska;
- extreme stânga – Ana Maria Popa, Valentina Elisei Ardean;
- interi stânga – Cristina Neagu, Cristina Florianu, Gabriella Szucs;
- centri – Eliza Buceschi, Madalina Zamfirescu, Cristina Laslo;
- pivoți – Crina Pintea, Timea Tatar, Cynthia Tomescu;
- interi dreapta – Melinda Geiger, Ana Maria Dragut;
- extreme dreapta – Aneta Udristoiu, Ana Maria Berbece.
Tricolorele vor pleca în 29 noiembrie în Germania, unde vor întaâni, în ordine, între 2-8 decembrie, în grupa A a Campionatului Mondial, echipele Paraguay, Slovenia, Spania, Angola și Franța.
Programul partidelor in grupa A:
- 2 decembrie: România – Paraguay, Franța – Slovenia, Spania – Angola;
- 3 decembrie: România – Slovenia, Angola – Franța, Paraguay – Spania;
- 5 decembrie: România – Spania, Franța – Paraguay, Slovenia – Angola;
- 7 decembrie: România – Angola, Spania – Franța, Paraguay – Slovenia;
- 8 decembrie: România – Franța, Angola – Paraguay, Spania – Slovenia.
Celelalte trei grupe sunt formate din:
- grupa B: Norvegia, Polonia, Argentina, Ungaria, Cehia, Suedia;
- grupa C: Danemarca, Tunisia, Japonia, Muntenegru, Brazilia, Rusia;
- grupa D: Germania, Olanda, Camerun, China, Coreea de Sud, Serbia.
Primele patru echipe din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, fază din care se va juca eliminatoriu pănă la medalii.
Echipa națională de handbal feminin a României are în palmares medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015 și argint la cel din 2005. Campioană mondială en-titre este Norvegia, care a mai cucerit medalia de aur în 1999 și 2011.