Site icon inRoman.ro

Lemnele ard la buzunar: doar una din 16 familii se poate încălzi cu lemn de foc de la Ocolul Silvic

lemne

Lemnele pentru încălzire ard la buzunare, iar statul nu-i poate ajuta pe toți cetățenii care folosesc combustibil solid să cumpere lemne la un preț ceva mai mic decât cel practicat de agenții economici. Codul Silvic, schimbat anul acesta, prevede ca primăriile să facă o listă cu cei care folosesc lemn pentru încălzire și să ceară cantitatea respectivă de la Ocolul Sivlic aferent.

La nivelul municipiului Roman, solicitanții înscriși pe tabel au cerut, cumulat, o cantitate de 8.000 de metri cubi. Ocolul Silvic Roman a răspuns, însă, că nu poate oferi decât 500 de metri cubi de lemn de foc, adică o cantitate de 16 ori mai mică decât ce a cerut Primăria. Parteneriatul pentru anul 2018 a fost aprobat de Consiliul Local Roman în ședința de îndată de luni, 4 decembrie, pentru cei 500 de metri cubi, astfel că cel puțin 50 de familii vor putea cumpăra lemn de la Ocolul Silvic, în condițiile în care unei singure familii i se pot vinde cel mult zece metri cubi de lemn de foc.

La 22 de primării, câte sunt arondate Ocolului Silvic Roman, nu avem cum să le dăm tot lemnul de foc cerut. Noi avem un total de 7.800 de metri cubi de lemn de foc pentru tot anul 2018, iar primăriile, cumulat, ne-au solicitat în jur de 100.000 de metri cubi, nu avem cum să le dăm așa ceva. Aceste liste se centralizează ulterior la Direcția Silvică și la Regie, apoi se va vedea dacă este lemn de foc în alte ocoale, pentru a fi redistribuit.Ceilalți cetățeni cumpără de la agenți economici, firmele au posibilitatea de a comercializa lemn de foc extras din parchete ce aparțin altor ocoale  silvice.

Cipirian Alungulesei, șeful Ocolului Silvic Roman

Banii pentru lemnul de foc sunt dați de persoana care cere lemnul, direct către Ocolul Silvic, iar prețul este calculat la nivelul regiei naționale, dar este mai mic decât cel al lemnului de foc pe care îl comercializează agenții economici.

În 2016, Direcția Silvică Neamț a vândut cu 175 lei metrul cub de lemn de foc de foioase, respectiv 110 lei metrul cub de lemn de foc de rășinoase. Aceste prețuri au crescut simțit de la an la an atât pe piața liberă, cât și la Direcția Silvică, astfel că încălzirea cu acest tip de combustibil nu mai reprezintă alternativa ieftină, așa cum era înainte. Pe piața liberă, un metru cub de lemn de foc ajunge la aproximativ 300 de lei.

Exit mobile version