Site icon inRoman.ro

Polițiști noi în 15 comune

polițiști noi

În a treia zi de Crăciun, cei 16 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție (promoția 2016-decembrie 2017) s-au prezentat la serviciu. Cei cinci nemțeni și 11 suceveni, în funcție de mediile de absolvire, și-au ales județul Neamț pentru a-și desfășura profesia de polițist.

Noii colegi ai polițiștilor nemțeni au fost repartizați posturile de poliție Icușești, Oniceni, Răucești, Vânători Neamț, Gârcina, Hangu, Podoleni, Mărgineni, Grințieș, Boghicea, Sagna, Pângărați, Girov, Ceahlău și Secția de Poliție Rurală Ștefan cel Mare.

Cea mai mare medie de absolvire (9,56), a fost obținută de un tânăr și o tânără din Neamț, repartizați la Secția de Poliție Ștefan cel Mare și Postul de Poliție Pângărați. În total, familia polițiștilor nemțeni s-a mărit cu cinci colege și 11 colegi, dintre care 13 au absolvit cursurile Școlii de Agenți de Poliție Câmpina și trei au fost școliți de cadrele Școlii de Agenți de Poliție Cluj Napoca.

 

Exit mobile version