Site icon inRoman.ro

Dezbatere buget 2018: Oamenii de afaceri s-au plâns de impozite și salariile mari din Primărie

dezbatere buget oameni de afaceri DSC 9434

Dezbaterea pe buget a municipiului Roman, între primarul municipiului și oamenii de afaceri din oraș, a fost una dintre cele mai lungi. A durat aproape două ore, iar oamenii de afaceri nu au fost timizi în a-și spune punctele de vedere. Lucian Micu a început cu o prezentare a situației bugetare din acest an.

Din păcate pentru bugetul Romanului, în 2018 acesta va fi mai mic decât în anii anteriori. Bugetul general  consolidat este mai mic cu peste 40%, pentru că plata profesoilor și a personalului din învățământ a trecut în subordinea Ministerul Educației, iar această sumă , peste 40 de milioane de lei noi, nu se mai regăsește în buget. Modificările legislative de la sfârșitul anului trecut au generat, pentru Roman, pierderi de circa 9,3 milioane de lei noi, prin diminuarea impozitului pe venit, de la 16 la 10%. E o problemă a tuturor comunităților, în special cele care sunt motoare, care genereazămulte  locuri de muncă. Anul trecut am avut un milion de euro pentru dezvoltare.  Acum, nu doar că nu aveam bani de invstiții, dar se punea porblema funcționării.  Atunci mi-am asumat o decizie, știu că nu treceți printr-o perioadă  foarte bună, dar nu aveam decât două alternative: fie renunțam la anumite utilități (iluminat noaptea, energie termică mai puțină la școli), fie creșteam taxele și impozitele locale. Nu a existat o formulă de calcul clară a acestor pierderi și vreau să vă spun că noul munistru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, la întâlnirea Asociației Municipiilor din România, ieri, și-a nuanțat discursul: vom vedea ce se va întâmpla după primele șase luni șii vom căuta soluții. Noi am redus cheltuielile materiale din primărie cu 10%, am adus sume de la CJ Neamț, dar bugetul de dezvoltare inferior celui din 2017. Suntem în faza elaborării studiului de fezabilitate pentru 14 proiecte, care vor fi realizate printr-un împrumut de 10,5 milioane de euro, mai avem și două proiecte europene câștigate: parcul Jora și blocul 33 de pe Anton Pann.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Vasile Balcan, vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, a făcut o prezentare a situației antreprenoriale din județ. Astfel, în zona Romanului funcționează 3.563 de firme (16,81% din județ); cifra de afaceri a zonei a fost de 549 de milioane de euro (24,7% din județ), iar profitul total a fost de 19,3 milioane de euro. Antreprenorii din zona Romanului au 12.908 de angajați (23,33% din total județ).

Primul om de afaceri din Roman care a luat cuvântul a ținut să-i „mulțumească” primarului pentru mărirea de taxe și impozite și l-a acuzat pe Micu că alungă investitorii în comunele limitrofe. Primarul a spus că această soluție nepopulară era necesară și că Romanul nu deține terenuri pentru investiții mari, precum Dedeman, Lidl.

Ioan Popa, om de afaceri, Mega Fashion SRL

Ioan Popa, de la Mega Fashion, a sesizat problema câinilor maidanezi în zona sediului firmei și al E.ON (strada Alba Iulia). A propus înființarea unei stații de autobuz în zonă și montarea unei camere de supraveghere și a spus că legea trebuie să funcționeze, inclusiv pentru cei care fac mizerie și care nu îngrijesc fațadele; o altă propunere a fost existența unui bilet valabil pentru toate traseele din oraș, astfel încât o perosană să poată ajunge dintr-un capăt în altul al Romanului cu prețul unui singur bilet.

Sorin Chiriac, de la Smirodava, a întrebat primarul dacă s-a gândit la reducerea cheltuielilor de personal.

Sorin Chiriac, om de afaceri, Smirodava SA

Salariile în sectorul public sunt cu 30% mai mari decât la privat. Pentru noi ar fi neplăcut să știm că s-au mărit impozitele ca să se plătească salarii mai mari”, a afirmat Sorin Chiriac.

Ioan Țarălungă a fost mai dur.

Ion Țarălungă – Hidroterm SA

Ați pornit pe calea greșită dacă v-ați gândit la tăierea utilităților. Să înțeleg că ați făcut o favoarea că nu le-ați redus? Dar nu v-ați gîndit la o reducere de personal din primărie. De-a lungul timpului, personalul din primărie s-a format ca o calotă glaciară. La fiecare algeri a venit încă un rând de angajați. Poate ne dați informații despre organigramă; să înțelegem și noi, privații, cum să ne plătim salariații. Poate greșim noi…

Ioan Țarălungă

Lucian Micu a punctat că angajările se vor face doar acolo unde va fi nevoie, că plecările din sistem se vor acoperi cu oameni existenți și că mai puțin de 70% din organigrama aprobată de Consiliul Local este acoperită.

Consilierii care sunt aleșii noștri dar, Dumnezeu să mă ierte, sunt aleșii lor… Faceți dezbatere publică înainte de vot, să ne dăm și noi cu părerea. Ați mărit salariile la toți...”, a mai spus Ioan Țarălungă.

Un alt investitor a cerut o mai bună semnalizare a sensului giratoriu de pe artera Roman Vest și extinderea canalizării în zonă. George Biciușcă a readus în atenție problema deficitului de personal și a cerut iluminat public mai bun în cartierul muncitoresc.

Un reprezentant al Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă, care a fost la dezbatere, a spus că Romanul avea, în decembrie 2017, 462 de șomeri, iar zona Romanului, 3.964 de șomeri, cei mai mulți fără indemnizație. Diana Lazăr a precizat că cei fără indemnizație au, majoritatea, ajutor social, nu dețin calificări, au 4-6 clase și nu pot beneficia de cursuri gratuite pentru că nu au studii minime.

În cadrul întâlnirii s-a vorbit și despre Pietonal; lucrările urmează a continua anul acesta, cu bani dintr-un împrumut pe care îl va acesa primăria. Se va renunța la bariera cu polițist și se va introduce un sistem de intrare auto cu o taxă mai mare, iar în zona blocului M4 se vor amenaja mai multe parcări rezidențiale.

Radu Samson, agent imobiliar

Radu Samson l-a întrebat pe primar cum explică dintre dintre proiecția de buget pe 2017 și cea pe 2018, de ce în lista obiectivelor de investiții pentru acest an apar și obiective deja realizate și dacă a făcut un studiu de impact pentru majorarea impozitului la clădirile nerezidențiale pentru persoanele juridice, întrucât acesta a fost majorat peste plafonul din Codul Fiscal. Lucian Micu a spus că diferența majoră dintre cele două bugete vine de la faptul că banii pentru plata salariilor din învățământ nu se mai face prin primărie. Referitor la lista cu obiectivele de investiții, a spus că mai sunt resturi de plătit sau că e vorba de investiții multianuale; iar referitor la studiul de impact, a explicat că acest studiu trebuia făcut de Guvern, primăria doar „trezindu-se fără resurse materiale pentru echilibrarea bugetului”.

Mihai Haivas – Imrom SA

Mihai Haivas a întrebat, ironic, dacă Primăria are serviciu care se ocupă cu traficul și a spus că semaforul de la Piața Centrală nu este bine temporizat. El a mai spus că nu e normal să fie o stație de autobuz pe banda întâi a străzii Ștefan cel Mare, sensul spre intrarea în oraș, chiar lângă statuia Sfântului Andrei; și s-a arătat revoltat de faptul că primăria primește apa și canalul pentru bisericile din oraș.

„Eu nu vreau să plătiți. Pentru orice wc public se plătește. Ei plătesc impozite pe terenuri? Au cerut bani, au ridicat o schelă, au tocat banii pe care i-au cerut și stau cu schela de cinci ani.”

Mihai Haivas

Exit mobile version