Site icon inRoman.ro

E posibil să nu mai trecem la ora de vară: vot major în Parlamentul European

ceas ora de vara

Schimbarea orei de iarnă la cea de vară crează numeroase probleme pentru sute de mii de persoane din Uniunea Europeană; mai exact, 20% dintre europeni ar fi afectați negativ de această schimbare, iar ceilalți 80% dintre cetățeni nu-i cred pe cei care suferă. Asta a afirmat un eurodeputat, în dezbaterea care a avut pe această temă joi, 8 februarie, la Strassbourg, în plenul Parlamentului European.

Alt eurodeputat a afirmat că economia de energie, care reprezintă motivul principal pentru care se schimbă ora primăvara și toamna este nesemnificativă, pentru că, în cazul în care se aprind luminile mai târziu seara, dimineața se aprind mai devreme și invers. Un alt eurodeputat a propus ca, pur și simplu, ceasurile să fie date înapoi cu o oră, iar ei să înceapă să discute despre trebuile importante ale Uniunii, cum ar fi sărăcia, șomajul și refugiații.

Cert este că, după aproximativ o oră de dezbatere, 354 de europarlamentari au votat pentru renunțarea la ora de vară, 153 au votat împotrivă, iar 12 s-au abținut. Votarea acestei rezoluții reprezintă un semnal clar trimis Comisiei Europene, care va trebui să inițieze o procedură legislativă în acest sens. Abia după aprobarea proiectului legislativ se va renunța la ora de vară.

Exit mobile version