Site icon inRoman.ro

Record de participare la Memorialul de șah „Cezar Labău Ișan”

sah memorialul Cezar Labau Isan DSC9992

Noul sediu al Clubului Copiilor Roman a fost aproape neîncăpător sâmbătă, 17 februarie, atunci când instituția a organizat a doua ediție a Memorialului de șah „Cezar Labău Ișan”. S-a înregistrat un nou record de participare pentru competițiile de șah din Roman din ultimele două decenii, 146 de copii concurând pe șase categorii valorice și de vârstă, în sistem elvețian.

Ilie Boloca

Sunt extrem de mulțumit pentru că în acest an avem un număr impresionant de participanți, cu aproximativ 50 de copii mai mulți față de anul trecut. Iată că, deja la a doua ediție a acestui memorial se observă că există premisele pentru ca această competiție să devină una de tradiție pentru municipiul Roman și, de ce nu, pentru județul Neamț. Spun acest lucru pentru că avem participanți nu numai din județul Neamț, avem participanți din județele învecinate, avem elevi de la toate școlile din Roman, avem elevi foarte bine pregătiți care participă la acest concurs, tocmai de aceea am făcut secțiune pentru sportivi legitimați.

Ilie Boloca, director Clubul Copiilor Roman

La grupa copiilor nelegitimați și mai mici de 9 ani s-au remarcat, în ordine, Anăstăsoaiei Lorin (Scoala „Alexandru Ioan Cuza” din Roman), Ciobanu Ștefan Rareș (Pașcani) (ambii cu 5 puncte din 6 partide), Dumbravă Darius (din Roman), Ursan Elena Maria  (din Huși) cu 4.5 puncte. Secțiunea a cuprins 21 de participanți.

La secțiunea nelegitimaților între 9 și 11 ani podiumul a fost ocupat de Nistor Eduard cu 5,5 puncte (Școala „Mihai Eminescu” din Roman), Scărlătescu Beatrice (zona Huși) și Nadabaică Luca (Școala „Mihai Eminescu”), ambii cu 5 puncte; dar la același număr de puncte s-au aflat și Scărlătescu Sabina și Hatmanu Mihăiță, tot din părțile Hușiului. Această secțiune a cuprins 45 de participanți.

Grupa elevilor nelegitimați între 12 și 14 ani a fost dominată de frații Stan Ionuț și Sorin Marian (zona Huși) alături de roman-vodista Cozma Elisa Ioana, toți cu 5 puncte. La această grupă a jucat și Bogdan Sava, care a realizat 4 puncte… înregistrate de arbitrul Bogdan Sava. Un total de 34 de șahiști și șahiste și-au măsurat forțele la această secțiune.

La primele trei secțiuni un număr mare de partide a fost decis de aplicarea regulii ”la două mutări ilegale pierzi”, ceea ce indică prezența multor începători.

La secțiunea D, a elevilor nelegitimați între 15 și 19 ani, lupta a fost ușoară pentru Răzvan Hululei (din zona Roman, elev la grupa de judo a Liceului cu Program Sportiv) care realizează maximul de puncte, 6. Acesta a fost urmat de Andrei Marian și Hîrjă Sergiu, departajați de rezultatul direct, ambii cu 5 puncte. Numai 14 participanți s-au întrecut la această secțiune, rămași 13 după retragerea unei concurente.

Secțiunea E, copii legitimați, sub 9 ani, a fost dominată de Eric Tătărușanu (CSM Pașcani), Dandu David, una dintre marile speranțe ale șahului nemțean (din Piatra Neamț) și de Ignat Andrei Daniel, legitimat la CS ”Capablanca” Iași. Secțiunea a cuprins doar 6 participanți.

Secțiunea copiilor legitimați, între 9 și 14 ani, a fost câștigată de Rangu Daniel (CSM Pașcani) și de Bunghez Matei (Cimentul Bicaz), ca urmare a acumulării a câte 4,5 puncte din 5 partide. Aceștia au depășit cu doar jumătate de punct pe cotnăreanul Cozan Francisc Matia (medaliat cu aur în anul precedent) și pe hușeanul Ciobanu Radu Andrei. Un total de 23 de jucători au onorat cu prezența această secțiune, de la 5 cluburi sportive.

Bogdan Sava

Arbitrajul a fost asigurat de profesorul Florinel Vieru (Clubul Copiilor Roman), Bogdan Sava (fost elev al celui omagiat prin Memorial), Bogdan Crăciun (președintele Consiliului Elevilor la CNRV, cunoscut șahist romașcan) și de Dorin Cozan (șahist amator și cunoscut filozof ieșean).  Directorul turneului a fost profesorul Ilie Boloca, directorul Clubului Copiilor. Premiile constând în medalii, cupe și diplome au fost oferite de instituția organizatoare, iar premiile în bani de doi șahisti romașcani.

Profesorul Cezar Labău Ișan a fost cadru didactic la Clubul Copiilor timp de două decenii, la cercul de șah, prilej cu care a format mințile și caracterele a sute de copii, organizator al celui mai important concurs de șah din Roman, în 1996, la care au participat peste 300 de copii.

Exit mobile version