Președintele PSD Roman – senatorul Dan Manoliu, deputatul Viorel Stan și consilierul local Constantin Holban au susținut o primă conferință de presă după o pauză de mai multe luni. Conferința s-a desfășurat la sediul PSD Roman vineri, 23 martie. Printre subiectele abordate de social-democrați a fost și cel referitor la majorarea taxelor și impozitelor locale.
Taxele și impozitele locale au fost majorate nejustificat și, cum bine știți, consilierii locali PSD nu au participat la vot. Dar Guvernul a anunțat clar că va compensa sumele pentru primării, astfel încât bugetul administrațiilor locale să fie la nivelul anului 2017. Această prevedere este trecută în Legea bugetului de stat pentru anul 2018, la aliniatul 15, litera a. Această măsură de majorare a taxelor și impozitelor nu face decât să bage și mai adânc mâna în buzunarele romașcanilor, taxe care și așa sunt exagerat de mari la Roman. Noi știm că romașcanii sunt foarte nemulțumiți deacest aspect. Totodată, știm că mereu s-a spus că taxele au fost majorate din cauza Guvernului, care a scăzut impozit pe venit de la 16% la 10%.
senator Dan Manoliu, președinte PSD Roman
Social-democrații au spus că au făcut o analiză și că orașele Bicaz, Tîrgu Neamț și Roznov nu au majorat deloc impozitele, în timp ce Piatra-Neamț le-a majorat cu 10%. Astfel, municipiul Roman ar fi în topul scumpirii dărilor locale, în timp ce facilitatea fiscală acordată celor care erau buni platnici și plăteau integral taxele până la 31 martie a scăzut de la 10% la 5%. Membrii PSD Roman susțin că banii din aceste majorări merg către plata angajaților din Primărie, inclusiv din instituțiile subordonate.
De fiecare dată consilierii PSD au ridicat problema dacă aceste modificări de organigramă vor necesita bugete în plus. Pe vremea primarului Cărpușor este circa 300 de angajați în Primărie, în momentul de față vorbim de aproape 1.000 de angajați.
senator Dan Manoliu, președinte PSD Roman
Social-democrații au amintit și de zonarea orașului, clasificarea zonelor fiind importantă la calcularea valorii impozitului către Primărie. Președintele PSD Roman a precizat că reprezentanții Primăriei Roman vor trebui să justifice cetățenilor de ce au crescut impozitele, după ce administrația locală va primi banii de la Guvern, așa cum se prevede în Legea bugetului de stat.