Locotenent-colonelul Iulian Gafton, șeful secției achiziții din cadrul Bazei 3 Logistică Roman, a ieșit la pensie. Trecerea în rezervă s-a făcut, în mod oficial, joi, 5 aprilie, la sediul comandamentului Bazei 3 Logistice.
Iulian Gafton s-a născut în Piatra-Neamț, este căsătorit și are doi copii. Este ofițer de carieră, absolvind Liceul Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova (promoția 1990) și ulterior Școala militară de ofițeri activi de tancuri “Mihai Viteazul” din Pitești (promoția 1993).
„Dovedind tenacitate și abilități profesionale deosebite, a parcurs cu succes toate etapele carierei militare, de la comandant de pluton până la funcția de șef secție în cadrul unei mari unități de sprijin logistic. Pe parcursul carierei militare a parcurs diferite forme de pregătire și dezvoltare profesională atât în domeniul militar cât și în mediul civil. După 25 de ani de carieră militară, pentru domnul locotenent-colonel Gafton Iulian a sosit ceasul unui bilanț. Un bilanț al realizărilor, un bilanț al tuturor rezultatelor pozitive care au marcat atât viața sa personală cât și aportul la bunul mers al activităților specifice unităților militare în care și-a desfășurat activitatea. Colectivul comandamentului Bazei 3 Logistică îi mulțumește domnului locotenent-colonel Gafton Iulian pentru frumoasa și rodnica activitate desfășurată, pentru spiritul onest de care a dat întotdeauna dovadă, pentru modul în care a înțeles să colaboreze cu semenii săi în orice împrejurare și îi dorește multă sănătate, bucurii și realizări în plan personal.” – comunicat de presă Unitatea Militară 01144 Roman