Firma de salubrizare Rossal SRL și Primăria Municipiului Roman au fost verificate și sancționate de Comisariatul Județean pentru Garda de Mediu Neamț și Inspectoratul Județean de Poliție pentru folosirea unui teren neautorizat pentru a depozita și sorta deșeuri menajere.
Într-un demers comun, parlamentarul USR Iulian Bulai și președintele USR Neamț Radu Samson au sesizat cele două instituții după ce cazul a fost făcut public de romașcani în mediul on-line. Aceștia semnalau că angajații Rossal foloseau frecvent un teren din zona fabricii TRW pentru a depozita gunoiul menajer strâns din oraș în timpul zilei, ca mai apoi să îl mute în mașini mai mari și să îl transporte la groapa autorizată de la Girov. De asemenea, inclusiv o mașină a Primăriei a fost surprinsă vărsând gunoi acolo.
În primă fază, parlamentarul USR a avut o corespondență cu Primăria Municipiului Roman, care a menționat că nu a emis nicio autorizație pentru folosirea acelui teren de către Rossal. În schimb, comisarii Gărzii de Mediu și polițiștii au efectuat controale și au sancționat Primăria și firma Rossal.
Au fost efectuate trei controale în această lună și s-au descoperit depozitări neconforme de materiale de construcții și biodeșeuri (crengi) în cantități mari, pe o suprafață de circa două hectare. La ultimul control, s-a dispus salubrizarea totală a zonei și montarea de panouri avertizoare privind interzicerea depozitării deșeurilor, aplicându-se Primăriei și o sancțiune.
În ceea ce privește firma Rossal, i s-a interzis depozitarea deșeurilor în zonă și a primit o amendă contravențională de la Poliția Locală Roman. De asemenea, conform adresei CJGM Neamț, firma Rossal a mai primit o amendă, de 50.000 lei, pe data de 17.04.2018, ulterior aceste controale, dar nu se specifică dacă are vreo legătură cu acest subiect.
Rezolvarea problemei depozitării neconforme de deșeuri în zona Ogoarelor este pentru mine un exemplu puternic că implicarea cetățenească alături de cea politică poate avea efecte pozitive atunci când ai dreptate. Îi mulțumesc celui care a sesizat problema pe Facebook și îi îndemn și pe alții să facă la fel când văd încălcări ale legii. Totodată, mulțumesc comisarilor de la Garda de Mediu și polițiștilor care au fost prompți, au verificat aspectele semnalate și au luat măsuri pentru a îndrepta lucrurile.
Iulian Bulai, deputat USR
Conform răspunsului Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Rossal a semnat, pe 4 aprilie 2018, un contract de concesiune cu ADI ECO Neamț pentru Zona 2 – Roman, urmând ca în această perioadă să se semneze și procesul verbal de predare primire a mașinilor, utilajelor din stația de sortare și transfer Roman.
Anunțul privind funcționarea stației de sortare din Roman este de bun augur și sper să rezolve toate problemele, dar consider că tot rămân niște semne de întrebare. Mă refer la orarul de funcționare de la Girov, din cauza căruia și angajații de la Rossal erau nevoiți să depoziteze pe unde apucă gunoiul. Gunoi se strânge non – stop din oraș, dar la Girov poate fi transportat doar până la ora 16. Poate erau necesare demersuri privind permanența la depozitul de la Girov. Nu știu dacă influențează deschiderea stației de sortare de la Roman asta, dar cred că poate fi regândit programul de la Girov.
Radu Samson, președintele USR Neamț
Răspunsul Gărzii de Mediu Neamț:
[better-wp-embedder width=”100%” height=”600px” download=”all” download-text=”” attachment_id=”37972″ /]