Corpul unui bărbat a fost văzut de un angajat al microhidrocentralei Roman în grilajul obiectivului luni, 30 aprilie, cu puțin timp înainte de ora 15.00. cel care a văzut scena nedorită a sunat la numărul de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii romașcani, polițiștii criminaliști și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.
Trupul bărbatului era umflat, semn că era în apă de mai multe zile. Intervenția pompierilor a fost îngreunată de faptul că inițial aceștia au mers să lanseze barca într-un loc despre care știau că este adecvat pentru o astfel de operațiune. Însă topografia locului s-a schimbat între timp, iar salvatorii au fost nevoiți să facă cale-ntoarsă și să lanseze ambarcațiunea mult mai în amonte.
Între timp, pe malul apei stăteau copiii celui înecat, asistând neputincioși la misiunea de recuperare a tatălui lor. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani din Cotu Vameș, era dat dispărut de aproape două săptămâni și mai multe rude l-au căutat zile întregi, au pus afișe în oraș și au sperat să îl găsească în viață. Din păcate, scenariul cel mai negru a fost și cel real.
După aproape o oră de la apelul la numărul unic de urgență 112, trupul bărbatului a fost recuperat și adus pe mal. Cadrele medicale de la SAJ au constatat în mod oficial decesul, iar polițiștii criminaliști au fotografiat și notat toate informațiile necesare dosarului de moarte suspectă care se deschide în astfel de situații.
Am fost solicitați prin numărul de urgență 122 pentru a interveni în zona râului Moldova, la o persoană înecată. Ajunși la fața locului cu un echipaj de salvare cu o barcă, la contactul vizual cu victima am constatat că aceasta este înecată de mai multe zile. S-a procedat pentru degajarea ei și a fost identificată de familie. Am avut ceva dificultăți cu lansarea bărcii pentru că topografia terenului e într-o continuă modificare. Ar trebui amenajată o rampă specială pentru lansarea bărcii la apă, un punct fix.
plt.adj. șef Iulian Lazăr, șef gardă intervenție