Site icon inRoman.ro

Comunicat de presă Alexandru Rotaru: „Adoptarea euro va aduce beneficii românilor”

IMG 1605

Atunci când românii sunt uniți în jurul unui proiect național, România este apreciată și respectată de străini. Convenția politică pentru adoptarea monedei Euro este, în viziunea PSD, un proiect de solidaritate națională, firesc, după aderarea la NATO și Uniunea Europeană, proiect ce presupune curaj, responsabilitate și viziune, dar care reprezintă și un pas obligatoriu pe care România trebuie să-l facă. Pentru toți românii adoptarea euro ca monedă națională va aduce beneficii inclusiv prin includerea țării noastre în prima linie – așa zisul nucleul dur al Uniunii Europene – alături de Germania, Franța, Olanda, Spania, Italia și Belgia.

Documentul cu privire la  Convenția Națională pentru adoptarea monedei Euro până în anul 2024 lansat de  președintele PSD la Congresul Extraordinar din data de 10 martie și propus întregii societăți românești, a fost extrem de bine primit și apreciat de înalți responsabili ai Comisiei Europene. Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice și financiare apreciază consensul politic și așteaptă ca România să intre în zona euro.

În martie Guv,ernul a aprobat înființarea Comisiei Naționale de Fundamentare a Planului Național de Adoptare a Monedei Euro. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea acestei Comisii Naționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 273 din 28 martie.

În aprilie au început dezbaterile. Prima ședință a Comisiei Naționale pentru trecerea la moneda euro a avut loc pe 12 aprilie, iar ordinea de zi a avut ca subiect central de dezbatere diagnoza criteriilor de convergență pentru adoptarea monedei unice europene.

Urmează ca la 1 Decembrie 2018 să se propună întregii societăți un consens politic pentru stabilirea și respectarea calendarului oficial de aderare la zona euro. Obiectivul de etapă este ca odată cu preluarea de către România, la 1 ianuarie 2019, a președinției Consiliului U.E, parcursul țării către Euro să fie unul clar definit.

Printre beneficiile trecerii la moneda euro regăsim

Exit mobile version