Absolvenţii care termină liceul (dar nu numai) pot solicita acordarea indemnizaţiei de somaj dacă într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă şi:
- nu urmează o formă de învăţământ la data solicitarii șomajului;
- nu realizează venituri sau dacă realizează din activităţi autorizate, acestea sunt mai mici decât 500 lei/lună.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se întelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular.
Indemnizaţia de şomaj acordată absolvenților se plateşte pentru o perioadă de șase luni şi este în valoare de 250 lei. Indemnizaţia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Absolvenţii școlilor speciale intra în plata indemnizaţiei de şomaj la data înscrierii la Agenţia Locală pentru Forței de Muncă.
Absolvenţii care se angajează, în perioada celor 60 de zile, pentru o perioada mai mare de 12 luni, cu program normal de lucru, beneficiază de o primă de inserţie de 1.500 lei. De asemenea, dacă locul de muncă se află la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul şi absolvenţii îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, de maxim 900 lei/luniă. Această primă se acordă pentru o perioadă de maxim 36 de luni.
Nu beneficiaza de drepturile enumerate mai sus:
- absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
- absolvenţii care se incadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
- absolvenţii care la data solicitării dreptului urmeaza o formă de învăţământ;
- absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.