Site icon inRoman.ro

Disputată la Roman, finala fazei județene a Cupei României a fost câștigată de Ceahlăul

fotbal Ceahlaul Piatra Neamt Vointa Ion Creanga 7170

Stadionul Moldova a găzduit duminică, 10 iunie, finala fazei județene a Cupei României disputată de Ceahlăul Piatra Neamț și Voința Ion Creangă. Meciul a fost programt la o oră total neadecvată, începând la ora 11:00 într-o zi în care afară erau 30 de grade la umbră.

Începutul meciului a fost echilibrat, jucătorii din Ion Creangă părând chiar mai prezenți pe teren, dar, în ciuda ocaziilor, primul care a marcat a fost jucătorul pietrean Mateiciuc care bagă în poartă mingea boxată greșit de portarul Voinței, după o lovitură liberă executată pe poartă. Se întâmpla în minutul zece, iar șase minute mai târziu Andrei Vâlea marchează al doilea gol al Ceahlăului, cu o execuție frumoasă de la marginea careului. Restul reprizei a fost controlat ușor de pietreni, aflați clar într-o formă fizică mult mai bună decât jucătorii din Ion Creangă.

Repriza a doua s-a desfășurat în aceeași notă, Ceahlăul marcând al treilea gol tot prin Mateiciuc care a profitat de o greșeală a portarului Daniel Burlacu: acesta a boxat un șut de la distanță, mingea a sărit în sus și a căzut pe bara transversală revenind în teren, aflat pe fază Mateiciuc preia cu capul mingea aflată aproape în mâinile portarului. Tot Mateiuciuc marchează și următorul gol în minutul 65, cu un șut sănătos de la marginea careului. Ultimul gol a fost tot în poarta Voinței Ion Creangă, Toma înscriind de aproape în minutul 73. Scor final Ceahlăul Piatra Neamț – Voința Ion Creangă: 5-0.

Exit mobile version