Site icon inRoman.ro

Mașini noi pentru polițiști

masini de politie

Polițiștii nemțeni au primit mașini noi. Parcul auto al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ s-a înnoit din această lună cu zece autospeciale marca Dacia Logan 0,9 Tce.

Acestea sunt inscripţionate şi prevăzute cu rampe de semnalizare acustice şi optice, prize pentru staţii şi acumulatori speciali, fiind echipate cu motor pe benzină, au capacitatea de 900 cm cubi şi 90 de cai putere.

Nouă dintre autospeciale vor fi utilizate de poliţiştii din mediul rural în activităţile de cercetare şi investigare a infracţiunilor săvârşite pe raza judeţului, iar una va intra în dotarea Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

Autospecialele sunt repartizate în mediul rural, astfel încât la nivelul fiecărei  secții de poliţie rurală sunt cel puțin două autoturisme  fabricate între 2015-2018.

În prezent parcul auto al IPJ Neamţ are funcționale 240 autospeciale, din care 74 au o vechime de până la 5 ani , 15 au o vechime cuprinsă între 5 şi 10 ani, iar 152 au o vechime mai mare de 10 ani.

Exit mobile version