Site icon inRoman.ro

Polițiștii romașcani au împiedicat o înșelăciune de 6.000 de lei

bani

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au depistat şi reţinut un bărbat din Roman, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda ,,accidentul’’. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.30, bărbatul în vârstă de 48 de ani aflându-se în apropierea locuinţei unei femei de 71 de ani, din Trifeşti, pentru a ridica de la aceasta 6.000 de lei.

Femeia pregătise banii ca urmare unei convorbiri telefonice cu o persoană ce s-a recomandat a fi fiul ei. Acesta, sub pretextul că a suferit un accident de circulaţie a solicitat iniţial persoanei vătămate 20.000 lei pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, sumă ce a fost redusă la 6.000 lei, întrucât doar atât deţinea în casă.

Bărbatul a fost audiat de poliţişti, după care a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pentru luarea unei măsuri preventive.

La nivelul Poliţiei Municipiului Roman, până în prezent au fost înregistrate două infracţiuni de înşelăciune prin metoda ,,accidentul’’, al căror prejudiciu a fost  de 2.500 de lei, respectiv 1.500 euro. De asemenea, au fost înregistrate şi nouă tentative ale aceleiaşi infracţiuni.

Exit mobile version