Site icon inRoman.ro

Primăria vrea investiții pe bani europeni. Ce proiecte sunt pregătite

primaria Roman 7525

Primăria Roman speră să poată dezvolta orașul cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Echipa din Primărie lucrează la mai multe proiecte prin care să fie atrase la Roman fonduri din diferite surse.

La sfârșitul săptămânii trecute am avut o ședință de Consiliu Local prin care am aprobat mai multe documentații pentru obținerea de finanțări; o parte, finanțări cu fonduri europene și am reușit deja depunerea proiectului pentru Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, pentru construcția unei grădinițe noi în cartierul Favorit și azi se încarcă ultimele documente pentru reabilitarea corpului D de la Colegiul Național „Roman Vodă”. În același timp încercăm și atragerea de fonduri de la Ministerul Dezvoltării, e vorba de construcția acelui complex de locuințe sociale, un proiect de aproape 8.000.000 de lei.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Un alt proiect aproape gata pentru a fi depus se referă la schimbarea și modernizarea iluminatului public din oraș.

Continuăm și cu celelalte proiecte cu finanțare europeană; în cursul acestei săptămâni cel mai probabil miercuri vom avea o formă finalizată în proporție de 90% a proiectului pentru automatizare și pentru schimbarea iluminatului tip LED, urmând ca noi să mai îndeplinim câteva proceduri și, ulterior, într-o proximă ședință de Consiliu Local să aprobăm și acest proiect. De asemenea, lucrăm pentru alte patru proiecte cu finanțare europeană pe Axa 13 (n.r. – Axa 13 din cadrul Programului Operațional Regional: „Sprijinirea regenenării orașelor mici și mijlocii”).

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Reprezentanții administrației publice locale au dat de înțeles de mai multe ori că singura șansă de dezvoltare a municipiului o reprezintă fondurile atrase, întrucât bugetul local nu poate susține investiții de amploare.

Exit mobile version