Nu ne-am născut doar ca să fim. Ne-am născut pentru a cinsti gloria trecutului şi pentru a onora prezentul, până ce acesta va deveni, la rându-i, proaspăt trecut. Se cheamă moştenire spirituală. Este singurul lucru pe care avem datoria să-l ducem la bun sfârşit, necondiţionaţi de birocraţiile momentului. Şi nu vorbesc de cosmetizarea mediului înconjurător, ci de moralitatea unui crez.

Este o onoare pentru mine să fiu romaşcan pur-sânge, în vremuri opintite pe drumuri de ţară pline de mârţoage cu conştiinţe sinucigaşe. Voi credeţi că mândria de a te fi născut în Ţinutul Romanului este o metaforă desuetă? Sau că onoarea este un fel de eşarfă tricoloră afişată la panoul simbolisticii pe cale de disparţie? Amarnic vă-nşelaţi! Să vă explic de ce.

Când, la nici 50 de kilometri de vatra oraşului, pe colinele din jurul Cucutenilor străjuieşte cea mai veche cultură eneolitică din Europa, redescoperită în prezent și pe şantierele arheologice de la Hândreşti – Oţeleni, ca şi pe întreaga Vale a Siretului, iar Cucutenii au fost aproape 5 secole parte integrantă a Ţinutului Romanului, cum te simţi? Eu, unul, simt nemurirea suflându-mi în ceafă gândindu-mă la cei 7000 de ani de când continuăm să nu ne dăm bătuţi pe-acest meleag. Cum aş putea vreodată să mă consider nemţean, când sunt romaşcan? Cum aş putea vreodată să mă consider nemţean, când romașcanii au, din punct de vedere istoric,…