Manualele de geografie pentru elevii care vor intra săptămâna viitoare în clasa a VI-a vor fi retipărite din cauza greșelilor numeroase găsite în cărțile care ar fi trebuit să ajungă la elevi din toată țara. Începând cu acest an școlar, elevii vor învăța după manuale unice, tipărite la Editura Didactică și Pedagogică, o editură a statului.
Această decizie de eliminare a manualelor alternative este criticată de vicepreședintele PNL, Laurențiu Leoreanu, actual deputat și fost profesor de matematică.
Cu două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, greşelile flagrante din manualele de geografie şi istorie de clasa a VI-a, realizate de Editura Didactică şi Pedagogică, arată că instituirea unei edituri de stat care să gestioneze manualele şcolare, câte unul pentru fiecare materie de studiu, ca pe vremea lui Ceauşescu, a fost una dintre cele mai mari erori ale guvernării PSD. Nu este vorba doar despre risipa din fonduri publice, în condiţiile în care au fost tipărite deja circa 150.000 de exemplare care conţin erorile de geografie amplu mediatizate. Mai mult, nu există absolut nicio răspundere la nivelul ministerului Educaţiei pentru gravele greşeli, în condiţiile în care acesta a primit aviz ştiinţific favorabil! Soluţia pe care o propune PNL este aceea ca ministrul Valentin Popa să renunţe la aberaţia instituirii unui manual unic şi a unei edituri unice şi să revină la mecanismul prin care profesorii, părinţii şi elevii puteau alege dintre mai multe manuale de la mai multe edituri.
deputat Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte PNL
Deputatul PNL a precizat că astfel de decizii care afectează domeniul educației ar putea avea un substrat politic.
Probabil că iau hotărâri care să ducă într-un final, la un popor mai puțin educat, care este mai ușor de condus și de manipulat la vot.
Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte PNL