Site icon inRoman.ro

Europarlamentarele bat la ușă, începe competiția în partide

Parlamentul European interior sala goala

Alegerile europarlamentare vor avea loc anul viitor în luna mai, dar listele cu posibilii candidați reprezintă proiectele acestei toamne pentru toate partidele. În PNL și USR această temă a fost deja dezbătută. Liberalii, care s-au întâlnit săptămâna trecută la Sibiu, vor ține cont de mai multe criterii, printre care și performanțele electorale de la alegeri anterioare.

Nu vom căuta să impunem candidați pe județe, ci pe regiuni, vom avea o abordare europeană. Va fi creionat un profil de europarlamentar, care să aibă experiență, expertiză, să poată și să vrea să candideze. La nivelul Regiunii Nord-Est vom căuta să găsim acel candidat care chiar să facă ceva pentru regiune, să o susțină, nu să fie trimis în Parlamentul European doar pentru că aparține unui anumit spațiu geografic. Vom lucra pe o matrice europeană și luăm în considerare primele 10 – 11 locuri ca fiind eligibile. În noiembrie cred că vom avea gata lista.

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL

Membrii USR care vor să candieeze la alegerile pentru Parlamentul European (PE) trebuie să se înscrie în competiția internă din partid până la sfârșitul lunii septembrie.

Este o comisie specială pentru acest aspect. Va fi un proces intern transparent și corect, așa cum a făcut USR și în alte situații. Vrem să oferim șansa celor mai bine pregătiți dintre noi de a ajunge în Parlamentul European. O listă vom avea, cel mai probabil, spre sfârșitul lunii noiembrie. Cert este că realizarea acestei liste va fi una din temele toamnei.

Iulian Bulai, deputat USR

În PSD (poate și din cauza nunții fiului lui Dragnea), lucrurile par a fi ceva mai relaxate. Senatorul Dan Manoliu a precizat că „nu s-a anunțat ddeocamdată” nimic despre formarea listei cu candidații social-democraților pentru PE.

Despre alegerile europarlamentare:

Exit mobile version