Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Roman Metropolitan” a fost constituită în scopul „dezvoltării infrastructurilor şi realizării obiectivelor de interes comun, creării şi spijinirii unor parteneriate durabile între autorităţile administrative autonome din judeţul Neamţ şi intituţiilor publice cu societatea civilă, angajarea în acţiuni de implementare a strategiilor de dezvoltare, construcţie instituţională etc”. Sună frumos! Am citat de pe pagina asociației.
Mai departe scrie: „Obiectivele şi activităţile asociaţiei cu privire la îndeplinirea scopului propus, sunt următoarele: ”.
Nu, nu e o greșeală, după cele două puncte ar trebui să urmeze o enumerare, dar nu e. De fapt pagina nu a mai primit update-uri din 2011 (Laurențiu Leoreanu apare ca fiind președinte al Asociației), deci l-am întrebat pe Lucian Micu, primarul orașului Roman și președinetele asociației, în ce a constat activitatea Asociației Roman Metropolitan.
Păi eu vă dau trei exemple din acest an: ediția întâi a festivalului Roman Metropolitan cu ocazia zilelor orașului, atunci când fiecare comună a avut posibilitatea să vină să-și prezinte tradițiile din comuna lor; a doua se referă la serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân prin care am venit în sprijinul comunelor din Roman Metropolitan pentru că ele aveau obligația de a încheia contracte cu o firmă specializată și acreditată; cea de-a treia se referă la festivalul Roman Metropolitan Tradiții cu ocazia anului nou și, binențeles, mai pregătesc, cel mai probabil, încă un eveniment, undeva în zona Municipiului Roman, dar în momentul de față suntem doar în discuții și în momentul în care vom avea ceva concret voi aduce la cunoștința opiniei publice. În ceea ce privește taxele pot să vă asigur că niciuna din comunele afiliate Asociației Roman Metropolitan nu a plătit absolut nici un leu taxă. Deci v-am dat nu mai puțin de patru evenimente, asta pe lângă celelalte întâlniri și ședințe de lucru avute.
Lucian Micu
Tragem concluzia că anul acesta activitatea asociației a constat într-un contract prin care Municipal Locato se obligă să strângă câinii maidanezi din comune (contra-cost binențeles); în faptul că, spre încântarea romașcanilor, comunele și-au trimis ansamblurile folclorice la două spectacole și niște ședințe.
Nimic din obiectivele afișate pe pagina de internet a asociației, din care extragem: „elaborarea de planuri şi strategii de dezvoltare”; „amenajarea integrată a teritoriului la nivel regional”; „diminuarea dezechilibrelor create între centru şi zona limitrofă”; „diminuarea dezechilibrelor legate de transportul în comun”; „fonduri bugetare mai mari pentru localităţile cu venituri mici”; „îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare şi de transport”; „creşterea nivelului de trai şi a populaţiei”; „dezvoltarea regională şi investiţii în infrastructură”; „extinderea reţelelor de utilităţi; accesarea fondurilor UE post aderare”.