Mai multe organizații neguvernamentale atrag atenția asupra unor aspecte care pot duce la punerea sub îndoială a rezultatului referendumului ce va avea loc în 6 și 7 octombrie.
- Referendumul se desfășoară în două zile consecutive, s-a mai procedat așa în 2003, încercându-se astfel ca cât mai mulți oameni să ajungă la secțiile de votare. Problema nu e cele două zile ci noaptea dintre ele pentru că “noaptea predispune la exagerări” și, aflăm de la sindicatul polițiștilor, că, prin ordin de ministru, paza secțiilor de votare a fost redusă la un singur polițist.
- Fiind vorba de un referendum se poate vota oriunde, nu numai la secția de votare la care votantul este arondat, și asta nu ar fi o problemă dacă nu s-ar fi luat decizia aliminării a două elemente de verificare a votului multiplu.
- În primul rând la acest referendum nu va exista verificarea electronică a votului multiplu, celebrele tablete din secțiile de votare, decizia fiind foarte ciudată având în vedre că aplicația și infrastructura sunt deja create, motivul neutilizării sistemului fiind că referendumul este organizat de Ministerul de Interne, nu de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), organizatorul fiind ales de Guvernul Dăncilă prin OUG.
- A fost eliminată și declarația pe proprie răspundere a celor care votează la alte secții că nu au mai votat.
- Tot prin OUG a fost introdusă o bizarerie: numărul persoanelor prezente la vot poate fi mai mare decât cel al voturilor din urnă. În condițiile în care miza este validarea, este îndeajuns ca pe tabelul de prezență să apară datele și o semnătură, iar partidele politice au baze de date cu simpatizanți și membri de partid.
- O altă măsură ciudată este că CNA a dat o dispensă prin care permite continuarea campaniei pentru participarea la vot și în zilele de votare.
Toate aceste decizii luate sunt inexplicabile dacă s-ar fi urmărit un referendum corect, de aceea organizațiile neguvernamentale fac apel la cetățeni să fie vigilenți și să raporteze eventualele nereguli la 0800 080 200 (gratuit, pentru România) și +40212 039 020 (cu plată, pentru străinătate).