Cu ocazia sărbătoririi zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, în cadrul manifestărilor prilejuite de centenarul Marii Uniri, Batalionul 43 Aprovizionare și Transport „Roman I Mușat” a pregătit o serie de evenimente ce se vor desfășura la Cercul Militar Roman în data de 23 octombrie, începând cu ora 17:00:
- Recital de cântece patriotice:
- corul clasei a IV-a A din cadrul Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Roman, coordonator prof. Obreja Cristina,
- corul Liceului Teologic „Sfântul Gheorghe” Roman, coordonator dirijor prof. Gozar Gheorghe;
- Simpozion aniversar„100 de ani de istorie în 100 de cuvinte” unde vor prezenta comunicări tematice următorii invitați:
- Gl. Mr. (rz.) Maftei Ion: Familia Hurmuzaki în centrul luptei pentru unirea românilor,
- Prof. Flenchea Petru: Personalitatea mareșalului Constantin Prezan,
- Col. (rz.) Oprea Vasile: Monumentele războiului pentru reîntregirea României Mari,
- Pr. Amărinii Ionuț: Implicarea Episcopiei Romanului în Războiul de reîntregire a neamului,
- Mr. Chiriac Petru: Celebrarea Marii Uniri în operele unor mari artiști români ai vremii,
- Plt. adj. pr. Grumuș Sorin: Personalități romașcane în Războiul pentru Întregirea României;
- Expoziție de fotografii și documente din primul război mondial;
- Expoziție de ținute militare din primul război mondial.