Primăria municipiului Roman se pregătește pentru sărbătorile de iarnă. Prima dintre manifestări va fi cea legată de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie. Fiind și ziua în care se va sărbători Centenarul Marii Uniri, autoritățile locale spun că vor să pregătească ceva deosebit, dar că nu vor putea conta pe sprijinul reprezentanților Armatei.
Noi ne propunem ceva deosebit, dar e o problemă legată și de structurile Ministerului Apărării Naționale, care nu permit manifestări deosebite decât în municipiile reședință de județ. Atunci, vom pregăti noi ceva conex. Lucrăm în această perioadă la programul pentru sărbătorile din luna decembrie, încă nu am definitivat.
Lucian Micu, primarul municipiului Roman
Romașcanii vor avea parte și anul acesta de patinoar, edilul zicând că data estimată pentru a fi pus în funcțiune este 30 noiembrie.
Sumele care se vor cheltui pentru organizarea evenimentelor din luna decembrie vor fi aproximativ aceleași ca anul trecut, poate un pic mai mari, susține primarul Micu. În 2017, Primăria Roman a cheltuit aproximativ 131.000 de lei din totalul de 150.000 de lei aprobat de Consiliul Local pentru evenimente ultimei luni a anului.