Celebrul Castel al Corvinilor va fi restaurat din bani europeni

14

Castelul Corvinilor, una dintre cele mai importante atracții turistice din România, numai anul trecut vizitat de peste 333.000 de oameni, va beneficia prin administrația locală a Hunedoarei de o finanțare de circa 5 milioane de euro, bani europeni, pentru restaurare. Lucrările încep în 2019 și vor dura doi ani, timp în care castelul rămâne deschis pentru vizitatori – și nu e de mirare, dat fiind că, în primele nouă luni ale lui 2018, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul vizitatorilor este cu 10.000 mai mare. Ultimele lucrări de conservare ale Castelului Corvinilor s-au desășurat în urmă cu aproape 20 de ani.

Administrația locală din Municipiul Hunedoara, care deține Castelul Corvinilor, a obținut o finanțare a proiectului „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor”, în valoare de 21,8 milioane de lei – 5 milioane de euro. Proiectul prevede refacerea a 23 de spații funcționale.

„Lucrările vizează majoritatea componentelor castelului. Cu siguranță se va schimba acoperișul pe aripa sudică, unde sunt probleme mari. Se intenționează refacerea unor structuri dispărute astăzi – mă refer la o serie de tavane din aripa Bethlen, din zona Turnului Alb, acele niveluri de apărare ale Turnului Alb, dar vor fi și o serie de intervenții pe componentele pictate ale castelului. Mai precis, acele fresce de secol XV și secol XVII”, a explicat directorul castelului pentru PressHub.ro.

Lucrările trebuie finalizate în doi ani, iar pe perioada desfășurării lor, castelul va rămâne


Citește tot articolul pe PressHub.ro!

Articol realizat pentru PressHub.ro de Jurnalul Văii Jiului în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Fii primul care află! Primești notificări imediat ce am publicat un articol.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookies, altfel nu merge. Presupunem că doriți să-l vizitați în continuare, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptVezi mai mult