Dacă locuiți într-o zonă expusă la dezastre naturale precum cutremurele sau inundațiile, știți probabil că, începând din 2001, Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene (UCPM) susține măsurile de protecție civilă în caz de dezastru și persoanele afectate, și se bucură de o largă apreciere în rândul europenilor.
Prin acest mecanism, țările își pot pune în comun resursele și își pot pregăti împreună reacția în caz de dezastre, prin proceduri și exerciții comune. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) a fost creat pentru monitorizare și reacție în caz de criză. Începând cu 2001, mecanismul de protecție civilă a monitorizat 400 de dezastre și a efectuat 250 de intervenții. Autoritățile naționale pentru protecție civilă și ajutor umanitar sunt informate permanent și sunt în măsură să reacționeze. O rezervă de voluntari, „Capacitatea europeană de răspuns în situații de urgență”, precum și un corp medical de urgență își aduc aportul la ameliorarea situației. Aceasta poate include și combaterea poluării marine. Mecanismul de protecție civilă al UE cooperează cu multe țări din afara UE. Unele dintre acestea, cum ar fi Islanda, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Norvegia, Serbia și Turcia, joacă un rol direct în cadrul mecanismului, alături de țările UE. Altele, cum ar fi Haiti în 2010, Japonia în 2011 și Nepal în 2015, au primit pur și simplu sprijin.
În prezent sunt în curs de examinare o serie de noi dispoziții pentru îmbunătățirea legislației referitoare la acest mecanism, adoptată în 2013. Pentru o protecție mai bună, un nou sistem, numit rescEU, va aduna la un loc mai multe resurse – aeronave, echipe de căutare și salvare, spitale de campanie. De asemenea, noile dispoziții legislative vor ajuta țările să își îmbunătățească resursele, prin finanțarea creării unei rezerve europene modernizate de protecție civilă.