Site icon inRoman.ro

Din acest weekend avem patinoar

patinoar DSC 8678

Iubitorii de mișcare pe gheață vor putea patina din nou la Roman începând cu 30 noiembrie. Sunt aspecte care s-au păstrat la fel ca anul trecut, dar și noutăți. Patinoarul este amenjat în același loc, în parcarea de la „Roman Vodă”, prețurile au rămas aceleași (10 lei pentru o sesiune, 10 lei pentru închirierea unei perechi de patine).

O noutate este că, pe toată perioada cât va funcționa patinoarul, în intervalul 10.00 – 12.00, copiii cu vârsta până în 14 ani vor avea acces gratuit „pentru a fi încurajați să facă mișcare în aer liber”, după cum a precizat primarul Lucian Micu. Și durata de existență a patinoarului este diferită față de anul trecut: anul acesta, patinoarul se va închide pe 13 ianuarie.

Tot de vineri, 30 noiembrie, va fi pus în funcțiune iluminatul ornamental pe E85 și celelalte străzi din oraș. În schimb, iluminatul din părculeț și fațada primăriei vor fi admirate începând cu muijlocul lunii decembrie.

„Sătucul lui Moș Crăciun” va funcționa în perioada 5 – 30 decembrie și va însemna 20 de căsuțe de lemn la care se vor vinde diverse produse alimentare și non-alimentare, dar și mai multe utilaje de distracții.

Exit mobile version