Site icon inRoman.ro

Consilierii județeni au adoptat un proiect pentru Casa Celibidache

20170509 casa Celibidache 6699

​​Consilierii județeni au adoptat joi, 29 noiembrie, documentația tehnico-economică pentru reabilitarea Casei Celibidache. În documentul aprobat de legislativul județului Neamț se precizează că suma aferentă reabilitării este de aproape șase milioane de lei, inclusiv TVA. În acești bani sunt cuprinse atât studiile și documentațiile aferente, cât și lucrările efective de reabilitare a acestui monument atât de important pentru județul Neamț.

Conform expunerii de motive a proiectului de hotărâre, valoarea totală estimată conform devizului general de lucrări este de 5.728.273 lei cu tot cu TVA, din care construcțiile și montajul se ridică la peste 3.840.000 lei. Bugetul  va fi asigurat de la Compania Națională de investiții și de la Consiliul Județean, iar durata de realizare a acestui obiectiv ar fi de 36 de luni, însă nu se știe deocamdată când vor începe lucrările, fiindcă aprobarea documentației tehnico-economice reprezintă doar un prim pas.

Clădirea reabilitată ar urma să găzduiască clase externe ale Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare, spații pentru expoziții și sală pentru conferințe.

Reamintim faptul că acest imobil a fost cumpărat de Primăria Municipiului Roman după după mulți ani de negocieri cu moștenitorii celebrului dirijor. Achiziția s-a făcut cu suma de 200.000 de euro, dar Primăria Municipiului Roman a ratat șansa de a reabilita clădirea – care se află în stare deplorabilă  – cu fonduri europene, din cauza birocrației. Ulterior, imobilul a fost trecut în proprietatea instituției județene pentru a se găsi alte soluții de finanțare.

Citiți aici un articol exclusiv despre cum arată (la exterior și la interior) acum casa în care s-a născut geniul muzical Sergiu Celibidache.

Exit mobile version