Site icon inRoman.ro

Mai ales spre bucuria copiilor, patinoarul din Roman s-a deschis (foto/video)

inaugurare patinoar 4030 1

În ciuda frigului pătrunzător de afară, zeci de persoane și-au pus vineri seară patinele în picioare și au testat gheața de pe patinoarul din Roman, amenajat în parcarea de la „Roman Vodă”. Cei care iubesc acest sport se pot bucura de gheață până pe data de 13 ianuarie, la aceleași prețuri ca anul trecut – 10 lei pentru o sesiune pe gheață, respectiv 10 lei pentru închirierea patinelor – dar cu două beneficii în raport cu patinoarul amenajat iarna trecută: o suprafață mai mare și acces grtuit pentru copiii până în 14 ani în fiecare zi, între orele 10.00 și 12.00.

La inaugurare au participat primarul Lucian Micu, viceprimarul Roxana Iorga dar și delegația din orașul Ștefan Vodă din Republica Moldova, delegație care va sărbători Centenarul prin semnarea unui acord de colaborare cu municipiul Roman.

Iată-ne și în acest an la deschiderea patinoarului. Ne bucurăm să vedem așa un număr mare de persoane care au venit la această inaugurare, este una dintre surprizele pe care le pregătim an de an pentru romașcani, alături de iluminatul ornamental din zona centrală pe care l-am pornit începând cu această seară și care sperăm să reprezinte o atracție pentru fiecare dintre noi. Patinoarul are o suprafață mai mare în comparație cu anul trecut, vorbim de aproximativ 30 de metri pătrați suplimentari. Gândim ca pentru anul viitor această suprafață să fie și mai mare, astfel ca de la an la an să existe îmbunătățiri pentru activitatea desfășurată la nivelul municipiului Roman. Până pe data de 13 ianuarie vă așteptăm pe toți romașcanii să ne distrăm aici, pe patinoar, unde cu siguranță voi fi prezent și eu în mai multe rânduri. Sunt un admirator al sportului, îmi place să fac mișcare și încurajezi tinerii, copiii, să vină și să facă sport în aer liber chiar dacă temperaturile sunt mai scăzute în această perioadă.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Tot vineri seară s-au aprins pentru prima dată și iluminatul festiv de pe principalele artere ale orașului. Nu însă și iluminatul din Piața „Roman Vodă” și cel de la Primărie. Romașcanii se vor putea bucura de iluminatul festiv în această zonă în aproximativ două săptămâni.

Exit mobile version