Fondurile europene la firul ierbii: responsabilul de proiecte de la CJ Constanța explică hibele din sistemul românesc și nevoile reale de finanțare

7

Care sunt mecanismele de atragere a fondurilor de coeziune „la firul ierbii”, care sunt piedicile și de ce există discrepanțe atât de mari între județele țării? Marian Bănică gestionează proiectele cu fonduri europene în cadrul Consiliului Județean Constanța și explică pentru PressHub.ro și Info Sud-Est care sunt problemele interne în calea unei absorbții mai bune a banilor europeni și de ce se mișcă atât de greu instituțiile când vine vorba de atragerea acestor bani în România.

Ca angajat în cadrul departamentului de fonduri europene, apoi ca șef al Serviciului Promovare Proiecte Europene din CJ Constanța, Bănică și echipa sa au semnat, în perioada 2016-2018, șapte contracte de finanțare, în valoare totală de 46 de milioane de euro, și are în lucru alte zece proiecte care pot aduce în Constanța încă 50 de milioane de euro în exercițiul financiar 2014-2020.
Bănică s-a angajat în anul 2008 în cadrul Direcției Generale de Proiecte (DGP) din Consiliul Județean Constanța, iar din 2016 este șeful Serviciului Promovare Proiecte Europene din cadrul DGP.
Principalele piedici identificate de Marian Bănică în calea absorbției mai bune a banilor europeni:

  • Suntem superficiali când pregătim proiectele și le negociem cu Europa sau când stabilim regulile locale de accesare a fondurilor europene;
  • În multe cazuri, avizatorii nu analizează cu celeritate și profesionalism solicitările, nici nu verifică dacă ghidurile de finanțare au lacune în interpretare;
  • Alteori se schimbă regulile jocului chiar în timpul evaluării proiectelor depuse de beneficiari;
  • Schimbarea legislației în domeniul achizițiilor publice în timpul procesului de absorbție duce la imposibilitatea implementării proiectelor mature;
  • Deseori nu există o pregătire serioasă a celor care manageriază fonduri europene. Așa apar teama de asumare a proiectului și „frica de semnătură”.
Marian Bănică

De unde vine…


Citește tot articolul pe PressHub.ro!

Articol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Fii primul care află! Primești notificări imediat ce am publicat un articol.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookies, altfel nu merge. Presupunem că doriți să-l vizitați în continuare, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptVezi mai mult