Site icon inRoman.ro

Șapte blocuri din Roman vor fi rebilitate cu bani europeni

anvelopare

Municipiul Roman, reprezentat prin primarul Lucian – Ovidiu Micu, a semnat pe data de 29 octombrie 2018 contractul de finanțare pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice în sectorul locuințelor din Municipiul Roman”, proiectul ce se derulează prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

În cadrul proiectului urmează a fi reabilitate șapte blocuri de locuințe, locatarii a 404 apartamente urmând a beneficia de îmbunătăţirea confortului termic interior, reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice şi, implicit, de reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire.

Durata de implementare a Proiectului este de 23 luni (29 octombrie 2018 – 30 septembrie 2020) iar valoarea totală a proiectului este de 6.683.585,07 lei, din care:

Care sunt cele șapte blocuri

Exit mobile version