presshub.ro: Bani europeni pentru educație în Hunedoara: O școală construită de la zero la Hațeg, una modernizată la Petroșani, o grădiniță nouă la Baru
Într-o țară în care circa 2.400 de școli au WC-ul în curte, câteva localități din Hunedoara au reușit să ofere copiilor din comunitate condiții decente în care să învețe, accesând fonduri europene. Școala gimnazială I.G. Duca din Petroșani a fost modernizată în exercițiul financiar trecut, valoarea proiectului fiind de 5,7 milioane lei. În Hațeg, pe actualul exercițiu financiar, se construiește o școală nouă, valoarea finanțării europene fiind de circa 19 milioane lei, echivalentul a 4 milioane de euro.
Din 1970, în localitatea hunedoreană Hațeg nu a mai fost construită nicio școală. După mai mulți ani de la primele demersuri pentru câștigarea unui proiect care să asigure fondurile necesare unei asemenea investiții, administrația locală a semnat contractul pentru finanțarea europeană nerambursabilă.
„Nu s-a mai construit nicio școală de pe vremea lui Ceaușescu, din 1970. Primăria și Consiliul Local sunt…