Papa Francisc va călători la Iași în timpul vizitei în România

de | 11/01/2019 | Național, Religie

Biroul de Presă al Vaticanului a anunțat că papa Francisc va face o călătorie apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, răspunzând invitaţiei autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. Este a doua vizită a unui suveran pontif în România după cea a papei Ioan Paul al II-lea din 7-9 mai 1999.

În comunicat se precizează că vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice, întâlnind creştinii catolicii, dar şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă. 

Tema vizitei papei Francisc este: „Să mergem împreună”. Logoul vizitei o înfăţişează pe sfânta Fecioară Maria care îmbrăţişează persoane de diferite categorii de vârstă, toate conduse de crucea Mântuitorului. Prin tradiţie, România este numită „grădina maicii Domnului”, aşa cum a amintit şi sfântul papă Ioan Paul al II-lea în vizita pe care a făcut-o în anul 1999 în România. Totodată, culorile de pe logo sunt culorile steagului României: roşu, galben şi albastru.

logo vizita papa

„Am aflat de puţin timp că Sfântul Părinte a acceptat să ne viziteze ţara. El primeşte mereu asemenea invitaţii, să-i întâlnească pe credincioşi, să aducă mai mult curaj. Iată, de data aceasta, Sfântul Părinte a ascultat cererea noastră şi vrea să ne viziteze, să onoreze ţara noastră, să ne arate cât ne iubeşte. Sfântul Părinte va ajunge şi în oraşul nostru, Iaşi, locul în care avem sfânta noastră catedrală. […] El vrea să ne vadă pe toţi, să ne încurajeze, să ne salute, să se bucure cu noi, vrea să ne mângâie, să-i întărească pe cei care au probleme, suferinţe, greutăţi”. 

Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi

Vizita de anul acesta are loc la 20 de ani după vizita istorică pe care a făcut-o pap Ioan Paul al-II-lea în România, în zilele de 7-9 mai 1999, la Bucureşti, când s-a întâlnit cu PF Teoctist, patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române.

Vizita papei Francisc în România este a cincea călătorie apostolică internaţională anunţată oficial pentru anul 2019. Prima are loc la sfârşitul lunii ianuarie în Panama pentru Ziua Mondială a Tineretului (23-27 ianuarie), a doua la începutul lunii februarie în Emiratele Arabe Unite (3-5 februarie), a treia, în luna martie în Maroc (30-31 martie) şi cea de-a patra va fi în zilele de 5-7 mai în Bulgaria şi Macedonia.

În Europa de Est, papa Francisc a mai călătorit în Albania (2014), Polonia (2016) şi Letonia, Lituania şi Estonia (2018), Bulgaria şi Macedonia (5-7 mai 2019).

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.