Mai multe personalități ale societății civile din cele opt județe ale Moldovei lansează luni, la Iași, Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Pentru început, asociația propune un model național de descentralizare administrativă și reclamă subdezvoltarea și marginalizarea politică a Moldovei.
Printre fondatorii asociației sunt mulți foști și actuali jurnaliști, printre care și Dan Radu, născut în 1965 la Roman, jurnalist cu peste 30 de ani de experienţă, fost redactor-şef al reţelei Monitorul, co-fondator şi director al Ziarului de laşi, fost director programe TVR şi publisher al reţelei locale Publimedia, în prezent este redactor-şef al revistei de tehnologie PINmagazine.
Un alt romașcan este Bogdan Roman, născut în 1980, antreprenor, director general al companiei Metropolis (de 15 ani), anterior a fost topograf, agent comercial, director vânzări – economist de profesie, absolvent al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În mesajul prin care asociația anunţă evenimentul de lansare, fondatorii îi invită să ia parte la acţiunile propuse pe „toţi cei care, prin expertiză şi competenţă profesională, pot contribui la acest efort colectiv”. După o scurtă trecere în revistă a problemelor majore ale Moldovei, în mesaj se afirmă că „fără acţiune imediată, decalajul dintre Moldova şi celelalte regiuni ale României va creşte susţinut”, iar una dintre seluțiile propuse este un model naţional de descentralizare administrativă şi de punere în acord a intereselor regionale cu obiectivele dezvoltării naţionale.
„Credem că este timpul ca marile regiuni ale României să capete voce politică şi putere administrativă pentru a relansa dezvoltarea ţării, ţinută acum pe loc de un hipercentralism ineficient, paralizant şi antinaţional”
citat din document