Site icon inRoman.ro

Spitalul Roman: sterilizarea nu se face conform normelor

spitalul municipal roman 9121

O chestiune despre care cei mai mulți pacienți nu au știință când se internează la Spitalul Municipal de Urgență Roman pentru tratarea diferitor afecțiuni este legată de sterilizarea instrumentarului medical.

Situația a fost adusă la cunoștința administrației publice locale de dr. Lidia Melinte, cea care se ocupă de prevenirea și monitorizarea infecțiilor nosocomiale din cadrul unității spitalicești. S-a întâmplat în cadrul dezbaterii pentru bugetul pentru 2019, pe care primarul Micu o are în această perioadă cu reprezentanți din diferite domenii.

Este o necesitate stringentă schimbarea aparaturii din serviciul de sterilizare. Seviciul de sterilizare este foarte important în prevenirea infecțiilor asociate actului medical, pentru blocul operator, pentru toate secțiile. În prezent, conform Ordinului 961 (n.r. – Ordinul Ministerului Sănătății nr. 961/2016 privind aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private) , noi nu mai avem dreptul să sterilizăm instrumentarul în etuvă, dar se face tot în etuvă. Aparatura de care avem nevoie este foarte scumpă.”

dr. Lidia Melinte, medic primar, coordonator Compartiment prevenire și control infecții nosocomiale

Dr. Melinte ar mai fi avut ceva de spus, dar a fost întreruptă de directorul medical și de primar, care au ținut să precizeze că s-au făcut studii și că se caută soluții de finanțare pentru aparatura de sterilizare. Lidia Melinte a mai apucat să zică doar că speră ca „măcar în 2020 să avem sterilizarea…

Tot despre sterilizare a vorbit și reprezentanta laboratului din Spitalul Roman, atrăgând atenția că, din cauza lipsei aparaturii adecvate, sterilizarea nu se mai face la nivelul laboratorului, ci se transportă piesele, lucru care nu este nici pe departe indicat.

Exit mobile version