Site icon inRoman.ro

Pacient ajuns în comă la ATI de la Secția Psihiatrie. Familia a alertat Poliția. Pacienții reclamă tratamentul inuman

leziuni pacient 1 front

Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional.

Un bărbat dintr-o localitate arondată municipiului Roman, dar care locuiește în străinătate, a făcut plângere la poliție după ce fratele său a ajuns în comă la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Municipal de Urgență Roman, pacientul fiind transferat în comă de la Secția de Psihiatrie a Spitalului.

Fiind vorba despre o persoană cu afecțiuni psihice, înRoman.ro nu va dezvălui localitatea de unde vine pacientul, numele acestuia sau numele de familie al fratelui (care este același cu numele de familie al pacientului). Pacientului îi vom spune Vasile.

Înainte de publicarea acestui articol am solicitat punctul de vedere al conducerii Spitalului Municipal de Urgență Roman. Managerul unității, dr. Maria Andrici, ne-a direcționat pentru lămuriri către medicul curant al pacientului, dr. Andrei Țubucanu. Acesta ne-a comunicat telefonic că atât timp cât există o anchetă în curs, el nu va spune nimic.

De ce această omerta din partea Spitalului? Pentru că, dacă acuzațiile se dovedesc a fi adevărate, atunci unitatea spitalicească are cel puțin o gravă problemă de respectare a deontologiei profesionale.

Ciprian F. stă la masă împreună cu socrul său. Este agitat și vrea să spună totul dintr-o suflare, astfel că îl întrerup de mai multe ori pentru a înțelege de unde începe povestea.

Fratele meu, Vasile, era un om ca toți ceilalți. Prin 2001 a simțit el că ceva nu e în regulă și s-a dus singur să se trateze. A fost diagnosticat cu schizofrenie. De atunci lua tratament și în fiecare an se interna câteva zile pentru monitorizarea stării lui. Când simțea că nu îi este bine, suna pe cineva să anunțe și pleca la spital. A făcut la fel pe 6 ianuarie: a sunat la nașa lui și apoi a plecat la spital. Acolo nu au voie cu telefoane, deci nu ne-am panicat. La câteva zile s-a dus cineva și l-a vizitat, era supărat și zicea că sunt oameni răi acolo și că vrea acasă. După o perioadă s-a întâlnit cineva cu soacra mea și i-a spus că Vasile nu mai e la Psihiatrie, e la ATI, în comă. Am fost sunat să vin de urgență în țară. Am mers direct la ATI. Nu ne lăsau să intrăm, că e carantină. Până la urmă am intrat. Când l-am văzut, m-am îngrozit: nu doar că era o legumă, dar era plin de vânătăi.

Ciprian F., fratele lui Vasile

După ce a văzut vânătăile, Ciprian a început să întrebe ce s-a întâmplat. De la ATI, cineva din personalul medical i-ar fi spus: „despre astea nu ne întrebați pe noi, întrebați la spitalul vechi”. Așa că a mers acolo.

Domnul doctor mi-a spus că Vasile a intrat în comă din cauza unor medicamente ce i s-au dat și a unei infecții la plămâni. Am întrebat de ce este vânăt, ca și cum ar fi fost lovit. Atunci a dat în bâlbâială și nu mi-a mai răspuns. După care a venit o asistentă și l-a scos de acolo, pe motiv că este nevoie de dumnealui în altă parte.

Ciprian F., fratele lui Vasile

Mai multe întrebări fără răspuns. Deocamdată

Nemulțumit de răspunsuri, Ciprian s-a dus la oamenii legii. Pe 24 ianuarie, la Poliția municipiului Roman a fost depusă o plângere oficială pentru ca polițiștii să investigheze cum a ajuns Vasile plin de urme pe corp. La câteva zile, socrul lui Ciprian a mers și la Medicina Legală, dar de acolo i s-a comunicat că are nevoie de un document de la Poliție pentru a se face expertiza. Iar polițiștii au explicat că vor cere ei acest lucru. Familia lui Vasile speră doar ca medicul legist să fie solicitat cât mai repede, pentru ca vânătătile să nu se vindece între timp.

Eu nu cred că așa trebuie tratat un om. Sunt multe nereguli pe care nimeni nu a reușit să mi le explice. Prima întrebare la care nu am primit răspuns: cum a reușit fratele meu să se aleagă cu acele vânătăi, ce i s-a întâmplat? A doua întrebare: de ce nu a fost anunțată persoana de contact că Vasile a fost transferat, că s-a schimbat semnificativ starea lui? Mereu era un număr de contact lăsat la personalul Secției. Apoi: de ce medicul de la ATI nu a anunțat Poliția când a văzut că i se aduce un pacient plin de vânătăi? Știam că există un protcol între aceste instituții, de ce nu a fost respectat? Nu voi renunța până nu se va face dreptate. Dacă vorbim de oameni cu probleme psihice nu înseamnă că alții, care-și spun sănătoși, au dreptul de a-i trata pe bolnavi mai rău decât pe niște animale.”

Ciprian F., fratele lui Vasile

Pacienții reclamă tratamentul inuman din spital

înRoman.ro a reușit să obțină, sub protecția anonimatului, un punct de vedere al unei persoane care lucrează la Secția de Psihiatrie. .

„Știu un pic cazul. Era un tip ok, dar ceva se schimbase în starea lui. Se scula noaptea, ieșea pe holuri, mergea cu o carte în mână, se ruga…. Într-o noapte i s-au făcut calmante, dar nu a durat două ore, s-a trezit și s-a dus la cabinete; probabil el, în mintea lui, voia ceva. I s-a spus să meargă în cameră, el nu a vrut, au încercat să îl ducă, dar era dificil că erau numai doi brancardieri; cred că atunci l-au bătut, fiindcă mai târziu l-am văzut vânăt la mâini și la picioare. După acest episod a stat legat. ”

Un fost pacient a declarat că la Secția de Psihiatrie „e mai rău decât la pușcărie. Interzic telefoanele mobile pentru a nu filma ce se întâmplă, dar cei care sunt legați nu primesc apă și mâncare la timp. Unii angajați știu numai să bată și să lege. Și pentru ca să ți se aducă un pachet de țigări plătești. Dar cam 100 de lei, nu 1-2 lei în plus. Pe mulți îi leagă, mai ales noaptea, că e mai simplu decât să ai grija lor. Îi leagă de pat și le pun scutece. Și dacă sunt considerați agresivi sunt loviți.”

Varianta Secției de Psihiatrie

Care ar fi varianta personalului Secției de Psihiatrie (neconfirmată, fiindcă s-a refuzat exprimarea unui punct de vedere oficial): Vasile nu ar mai fi luat un anume medicament de la 1 ianuarie, fiindcă nu mai este compensat. Starea lui s-a agravat, a devenit agresiv și avea tendința de a strânge de gât pacienții și personalul, ba chiar ar fi strâns-o de gât pe una dintre asistente; astfel că i s-a dat un tratament mai puternic. Între timp, ar fi făcut și o infecție la plămâni, acesta fiind motivul transportului la ATI: nu mai putea să respire și a intrat în comă, în această stare fiind timp de trei zile. Vânătăile ar fi de la injecții, iar personalul nu agresează niciodată pacienții.

Exit mobile version