Site icon inRoman.ro

Joi se ia gazul pe mai multe străzi din Roman

gaze conducta

Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi. Întreruperea furnizării alimentării cu gaz va avea loc joi, 28 februarie, începând cu ora 08.30, la consumatori de pe străzile: Ştefan cel Mare, Castanilor, A. Purice, Sucedava, 1 Mai, Petru Aron, Păltiniş, M. Costin, Dr. Ghelerter, Petru Rareş şi A. Arbore.

Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

Exit mobile version