Site icon inRoman.ro

Reacții în cazul pacientului de la Psihiatrie: ce spun un alt pacient și reprezentanți ai Secției; de ce fac curățenie bolnavii. Avocatul Poporului s-a autosesizat

spitalul vechi sectia psihiatrie 9390 2

inRoman.ro a scris despre cazul unui bărbat ajuns de la secția de Psihiatre la ATI cu vânătăi pe corp și inconștient. Ca urmare a articolului publicat, Avocatul Poporului s-a sesizat și a deschis un dosar. Acesta se adaugă dosarului deschis la Poliție, ca urmare a plângerii penale făcută de fratele pacientului.

Tot ca urmare a articolului publicat de noi, un fost pacient al Secției de Psihiatrie a decis să povestească mai multe, dar sub protecția anonimatului. Și șeful Secției de Psihiatrie a fost dispus la dialog, astfel că acum vă vom prezenta mai multe puncte de vedere.

Ce spune fostul pacient de la Secția de Psihiatrie despre cazul lui Vasile (așa cum l-am numit noi pe bărbatul ajuns la ATI cu vânătăi pe corp):

În primele două zile după ce s-a internat a fost bine. Apoi s-a schimbat: privea fix, era mereu cu cărțile de rugăciune și cu rozariul în mână, vorbea de salvarea lumii, noaptea nu dormea și se plimba pe hol. Într-o zi, un asistent i-a spus: „Azi pleci acasă”. El era bucuros că va pleca. Apoi a intrat doctorul și l-a întrebat: „Cum te simți?” și el spus că vrea să schimbe lumea. Atunci și-a dat seama medicul că nu îl poate externa. Se pare că într-o noapte s-ar fi dus peste asistenții care erau de gardă și nu ar mai fi vrut să plece, se ținea cu mâinile de tocul ușii. Nu știu exact ce s-a întâmplat atunci. Dar când a căzut pe scări, știu, că am văzut eu. Voia o asistentă să iasă, a pus cartela să se deschidă ușa și el a împins-o pe asistentă să iasă el. Din viteză, a căzut pe scări. Patru oameni l-au ridicat și l-au dus în salon, l-au pus pe jos. Doi dintre ei au rămas cu Vasile și l-au lovit, țipând la el să se urce în pat.”

mărturie fost pacient Psihiatrie

Ce afirmă fostul pacient despre ce se întâmplă, în general, la Secția de Psihiatrie:

Cu excepția unuia singur, infirmierii și brancardierii sunt plătiți degeaba. Pacienții sunt cei care fac curățenie pe holuri și în saloane, tot noi ducem gunoiul, cei care suntem mai lucizi. Oficial, ne roagă să facem lucrurile astea. Dar nu ești în postura în care să refuzi. De pacienții legați nu are nimeni grijă, noi ne ajutăm între noi să le dăm apă și mâncare. Mâncarea nu este bună, uneori se servește rece. În general, atitudinea față de pacienți lasă de dorit. Am fost internat la o clinică din altă țară și este incomparabil din toate punctele de vedere. Noi suntem primitivi.”

– mărturie fost pacient Psihiatrie

După ce am stat de vorbă cu fostul pacient al secției, am mers la directorul general al spitalului, să întrebăm dacă este adevărat că pacienții fac curățenie pe holuri și în saloane și celelalte aspecte sesizate. Managerul Maria Andrici l-a apelat pe șeful de secție, dr. Daniel Țubucanu, care a spus că pacienții se plictisesc și că așa își ocupă timpul, dar că nu îi obligă nimeni, ci ei se oferă singuri. Ulterior, la solicitarea dr. Țubucanu, am stabilit o întâlnire.

La Secția de Psihiatrie, dialogul s-a purtat cu dr. Daniel Țubucanu (șeful secției), Mihaela Patrașc (asistenta-șefă), Vlad Varduca (asistent), Vasile Moraru (infirmier). Care a fost punctul lor de vedere referitor la cazul „Vasile” și la celelalte aspecte menționate de pacienți sau foști pacienți.

Despre cine și de ce face curățenie în saloane:

Dacă pacienți îi hrănesc pe alți pacienți:

Dacă se ocupă cineva de pacienții legați:

Dacă există violență fizică:

Despre cazul pacientului ajuns la ATI:

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Neamț au declarat că „momentan încă se efectuează cercetări în cadrul dosarului de cercetare penală. De asemenea, cercetările nefiind finalizate, nu s-a propus încă o soluție finală, urmând ca la definitivarea acestora să vă comunicam în ce împrejurări s-ar fi comis fapta sesizată.” Nici Avocatul Poporului nu a terminat ancheta și nu a formulat o concluzie. În schimb, fratele lui Vasile spune că a făcut o sesizare și la Ministerul Sănătății și așteaptă o soluție de la autorități; iar Vasile a fost externat și se află acasă.

Exit mobile version