Site icon inRoman.ro

Primii kilometri din A8 ar putea fi construiți în parteneriat public-privat. Ce se întâmplă cu fondurile UE

autostrada 0340

Guvernul a anunțat, vineri, construirea primilor kilometri din autostrada A8. Conform declarațiilor premierului Viorica Dăncilă, sectorul Târgu Neamț – Iași va costa aproximativ 1,2 miliarde de euro, investiția urmând a fi realizată în parteneriat public-privat. Vineri a fost aprobat studiul de fundamentare al proiectului.

Într-un răspuns către deputatul Mugur Cozmanciuc, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susține însă că varianta accesării fondurilor europene nu este o soluție abandonată.

Cererea de finanțare aferentă componentei de pregătire (completare studiu de fezabilitate) pentru sectorul de autostradă Târgu Mureș – Târgu Neamț a fost transmisă spre evaluare în data de 07.12.2018. Valoarea cererii de finanțare este mai mică de 75 mil. euro, prin urmare nu necesită transmiterea spre evaluare la Comisia Europeană. Ulterior finalizării documentației aferente etapei de pregătire, se va proceda la elaborarea și transmiterea cererii de finanțare pentru etapa de execuție lucrări a proiectului, aceasta urmând a parcurge etapele de evaluare în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului. (…) Toate posibilitățile de finanțare vor fi atent analizate, iar deciziile vor fi transparente și vor face obiectul consensului tuturor factorilor implicați în procesul decizional”, se arată în documentul semnat de Răzvan Cuc.

PNL desfășoară în continuare campania de strângere de semnături pentru ca Autostrada Unirii să fie realizată cu bani europeni. Ministrul Transporturilor m-a anunțat că se ia în considerare și acest lucru, drept urmare sper că asta se va și întâmpla. Moldova vrea și merită autostradă!

deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

Tronsonul Iași – Târgu Neamț are 68 de kilometri și ar urma să fie gata în patru ani.

Exit mobile version