Site icon inRoman.ro

UE dă iarăși bani pentru WiFi gratuit. Vezi localitățile eligibile

WiFi UE

După o primă rundă de succes, Uniunea Europeană (UE) dă startul unei noi serii de înscrieri pentru programul WiFi4EU. Apelul se deschide joi, 4 aprilie, la ora 13.00, municipalitățile având posibilitatea de a se înscrie în program până vineri, 5 aprilie, ora 17.00.

UE pune la dispoziție, în această etapă, 3.400 de vouchere în valoare de 15.000 EUR fiecare, pe care municipalitățile le pot folosi pentru a instala rețele Wi-Fi în spații publice, inclusiv în primării, biblioteci, muzee, parcuri și piețe.

Proiectul WiFi4EU, cu un buget în valoare totală de 120 de milioane EUR, se desfășoară pe parcursul a mai multor apeluri, în toate cele 28 de state membre, precum și în Norvegia și Islanda. Odată ce municipalitățile s-au înregistrat pe platforma WiFi4EU, acestea vor putea aplica pentru un voucher printr-un simplu click. Comisia Europeană va selecta beneficiarii respectând principiul primul venit, primul servit, asigurând respectarea echilibrului geografic. Primul apel WiFi4EU a avut loc in noiembrie 2018, și la el au participat peste 13.000 de municipalități din întreaga Europă cu un total de 2.800 de vouchere acordate.

Lista localităților eligibile din România care pot aplica pentru WiFi gratuit poate fi consultată aici:

Exit mobile version