Site icon inRoman.ro

Medalii pentru Roman la Campionatul Național de powerlifting

powerlifting haltere

Romașcanul Dan Stănescu, recordman la flotări, a mai adăugat un titlu la palmaresul personal: campion național la powerlifting, categoria 74 de kilograme, master 2 (adică sportiv peste 50 de ani).

Un alt romașcan care a venit acasă cu medalii de la Timișoara este Florin Petru. Sportivul a obținut medalie de bronz la fiecare dintre cele trei categorii la care a concurat și, totodată, a fost al treilea în clasamentul general.

Un rezultat bun a obținut și Mădălin Bursuc, acest sportiv clasându-se al șaselea în clasamentul general.

Cei trei sportivi romașcani au concurat sub egida unor cluburi din alte localități, întrucât la Roman nu există un club acreditat pentru acest sport. Astfel, Dan Stănescu și Mădălin Bursuc au concurat din partea CSM Moinești, iar Florin Petru din partea Clubului Sportiv Viitorul din Târgu Neamț.

Am reprezentat Romanului cu mândrie și ne bucurăm că am confirmat prin rezultate. Ne pare rău că nu am putut concura pentru un club din Roman, dar sperăm ca acest aspect să se schimbe în curând. Avem în plan participarea și la alte competiții și, totodată, intenționăm să organizăm evenimente în oraș, însă deocamdată acestea sunt proiecte la care lucrăm pentru a le materializa.”

Dan Stănescu
Exit mobile version