Site icon inRoman.ro

Vulpițele Galbene și-au atins obiectivul pentru acest sezon

vulpitele galbene apilie 2019 2

Echipa de fotbal feminin „Vulpițele Galbene” a întâlnit sâmbătă, 20 aprilie, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 11, echipa Onix Râmnicu Sărat. În prezența unui public format din părinții, rudele și prietenii jucătoarelor, dar și a deja celebrului grup de suporteri format din prietenii de la „Pizza 21″, vulpițele au reușit să obțină cele trei puncte puse în joc printr-o victorie la limită cu scorul de 1-0.

Prin această victorie, echipa romașcană și-a rezolvat matematic obiectivul propus pentru această ediție de campionat: menținerea pe scena secundă a Campionatului Național de Fotbal Feminin.

Ne-am dorit foarte mult să obținem cele trei puncte, deoarece erau foarte importante în economia clasamentului. Așadar, din punct de vedere matematic, putem spune încă de pe acum că ne-am asigurat prezența în Liga2 și pentru sezonul următor. Mai avem trei etape în care vom încerca să obținem cât mai multe puncte pentru a ne clasa, la finalul campionatului, pe un loc cât mai onorabil. Dacă în acest sezon nu am putut să ne impunem obiective mărețe, pe deoparte din cauza lipsei de experiență în Liga2, iar pe de altă parte din cauza bugetului limitat pe care l-am avut, îndrăznim să sperăm că vom avea susținerea Consiliului Local Roman și al Consiliului Județean Neamț astfel încât să putem creiona un buget realist pentru o echipă de Ligă 2 și să putem privi spre obiective mai mari.

prof. Adelin Tălmăcel, antrenorul principal al ACS Vulpitele Galbene

Staff-ul echipei a aliniat la startul acestui meci următoarea formulă de joc: Diana Nacuta- Oana Poiană, Ionela Streche,Corina Neagu, Maria Caia- Andrada Blanaru, Marina Diac-Maria Ciausu, Paula Agu, Elena Jaleru-Stefana Mocanu. Pe parcursul partidei au mai jucat: Mădălina Apoputoaiei și Mădălina Nedelcu.

Meciul a început cu acțiuni firave de o parte și de alta a terenului, dar treptat acțiunile s-au mutat în jumătatea jucătoarelor râmnicene. Pe fondul unei apărări aglomerate în zona centrală a careului mare, vulpitele n-au găsit cele mai bune soluții de pătrundere spre poarta adversă, totuși șutul Marinei Diac de pe linia de 20 de metri a întins zdravăn portarul advers, prevestind venirea golului. De remarcat au fost și acțiunile căpitanului Agu Paula care a încercat în câteva rânduri poarta adversă și care a reușit să prindă și bara transversală. Golul a apărut în minutul 42, dintr-o acțiune încâlcită, centrare înaltă în zona careului mic, duel aerian între Ștefana Mocanu și portarul de la Onix; mingea a rămas într-o zonă liberă, portarul a ieșit din spațiul porții, iar Ștefana a trimis simplu în poarta rămasă goală.

Repriza a doua a fost mai dinamică, dar tabela a rămas neschimbată până la finalul partidei.

Exit mobile version