Site icon inRoman.ro

S-a stins doctorul Manea

lumanare inmormantare

Medicul Gelu Manea, unul dintre cei mai renumiți stomatologi romașcani, a decedat după mai mulți ani de suferință. Vestea a ajuns și la colegii săi politici, Gelu Manea fiind, după revoluție, unul dintre fondatorii PNL Roman.

A dispărut dintre noi medicul stomatolog Manea, cel care a fost președintele organizației municipale PNL, cel care a fost fondator a organizației PNL încă din anii 90, un om echilibrat, cu o bună pregătire profesională, cu un nivel ridicat de instruire, de educație și de cultură, un om căruia i se va simți lipsa, un om de la care ai fi avut mereu ce învăța. Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, păstrăm un gând pios și o amintire deosebită pentru Gelu Manea. Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții, să-l așeze cu drepții, rugându-se de acolo de sus poate pentru o societate mai bună, mai echilibrată, mai dreaptă. Dumnezeu să-l ierte!”

deputat Laurențiu Leoreanu, președinte PNL Roman

Trupul neînsuflețit va fi depus joi la Piatra-Neamț, iar sâmbătă, 27 aprilie, va fi înhumat în comuna Tarcău.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Exit mobile version