Site icon inRoman.ro

Fost jurnalist, reținut pentru uciderea tatălui

cutit cutitar

Un fost jurnalist romașcan, care a lucrat la săptămânalul Romanul Liber și în redacții mari din București, a fost reținut marți, 14 mai, pentru 24 de ore, fiind acuzat că și-a omorât tatăl. 

Bărbatul de 48 de ani locuia de două luni împreună cu tatăl său – un bărbat de 90 de ani care locuia în comuna Bâra – și, din motive încă neștiute, în noaptea de luni spre marți s-a ajuns la crimă.  După oribila faptă, acesta s-ar fi dus la un PECO din apropierea casei și ar fi cerut celui care era de serviciu să sune la 112. La fața locului a ajuns o echipă formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale din cadrul IPJ Neamț, care sub coordonarea unui procuror criminalist de la Tribunalul Neamț, au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

Cei care îl cunosc pe suspect spun că acesta căzuse de mulți ani în patima băuturii și că avea o viață dezordonată din cauza acestui viciu. Bătrânul s-ar fi plâns de mai multe ori în sat că fiul lui bea prea mult și a cerut celor care aveau magazine să nu îi mai dea nimic pe datorie. 

Bărbatul de 48 de ani, din Roman, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, urmând ca miercuri sa fie prezentat de către polițiști Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț cu propunerea de arestare preventivă.

Exit mobile version