Site icon inRoman.ro

Alianța 2020 USR PLUS: „Fără hoție ajungem acolo unde trebuia să fim!”

USR PLUS PE

Comunicat de presă*:

În ultimele două luni ați fost bombardați cu tot felul de mesaje care mai de care mai promițătoare. Da, știm cu toții, românii au nevoie de toate cele promise de competitorii electorali și chiar de câte ceva suplimentar. E nevoie de autostrăzi la fel cum e nevoie de școli mai bune pentru copiii noștri și de spitale mai bune pentru părinții noștri. În aceeași măsură, e nevoie de mai mult respect, dar și de mai multă credință. Politicieni, alegători, optimiști sau sceptici, știm cu toții care sunt nevoile. Se cuvine să discutăm mai mult despre soluții. Oneste. Realiste.

Cheia succesului României de azi sunt fondurile europene atrase pentru investițiile de mâine. Alianța 2020 USR PLUS are pe listă candidați care lucrează de ani de zile în instituții europene, sunt specialiști în politici europene și pot să negocieze viitoarele linii de finanțare cu fonduri europene în așa fel încât, în perioada 2021 – 2027, România să poată accesa fonduri pentru nevoile reale ale fiecărui român. Pentru construirea de drumuri sau de rețele de gaz, apă și canalizare acolo unde e nevoie, pentru recondiționarea trenurilor CFR, pentru modernizarea drumurilor, spitalelor și a școlilor și chiar pentru protejarea mediului, e nevoie de bani. Alianța 2020 USR PLUS poate obține acești bani pentru România, pentru că noi considerăm România o prietenă a Europei. Mărturie a acestei prietenii e faptul că Europa a adoptat câteva milioane de români, pe care politica românească din ultimii 30 de ani i-a alungat de lângă familiile lor. Liniile de finanțare pentru viitoarele fonduri europene se negociază în 2020, de către europarlamentarii pe care dumneavoastră îi alegeți pe 26 mai. 

Un alt motiv pentru care europarlamentarele din acest an sunt importante e viitorul politic intern al țării noastre. Deși România trebuia să fie o țară modernă, acum, la 30 ani după comunism, trăim de fapt într-o țară frumoasă, dar distrusă de corupție și hoție. Cine a distrus-o? Toți politicienii anilor `90 și 2000, care distrugeau, falimentau și își împărțeau între ei fabrici.Cei mai mulți sunt în funcții și azi. În  același timp, milioane de români fugeau în lume în căutarea unui loc de muncă. Acum, după atâția ani pierduți, e momentul să începem să reconstruim. România viitorului e țara din care să nu mai fim nevoiți să plecăm. E țara în care avem toate condițiile pentru o viață liniștită. E țara în care românul e respectat și la spital, și la primărie, și la coadă la supermarket. Fundația noii Românii se toarnă pe 26 mai, votând Alianța 2020 USR PLUS. Mai multe detalii despre echipa și obiectivele noastre găsiți pe www.usrplus.ro .

Fără hoție ajungem departe! Fără hoție ajungem acolo unde trebuia să fim!

* acesta este un advertorial

Exit mobile version