Sâmbătă 1 iunie, începând cu ora 15:00, Primăria Roman invită toți copiii din oraș și împrejurimi în Piața Roman Vodă, să sărbătorească Ziua Copilului, să se distreze și să facă cea mai mare salată de fructe.
Startul petrecerii va fi dat la ora 15.00, când cei mici vor încerca să facă o salată de fructe imensă. La 15.30 va fi un flashmob al Asociației „Născută înger”, după care se vor desfășura concursuri cu premii: jocuri pe asfalt (ținta colorată; Nu te supăra, frate; șotron), trasee amuzante cu obstacole (pe categorii de vârstă), întrecere mașini teleghidate, cel mai mare balon de săpun, dansuri.
Pe toată durata evenimentului vor fi și:
- Poligon MTB pentru pasionații de biciclete – Asociatia Club Sportiv MTB Roman
- Expoziție motociclete – MOTO Mușatinii RC Roman
- Campanie conștientizare – Romanul prețuiește mâncarea
- Zona FUN: Muzică, animatori desene animate, picturi pe față, baloane, workshop de mișcare.