Site icon inRoman.ro

De ce Biserica Ortodoxă nu-i canonizează pe martirii din închisorile comuniste

gratii inchisoare

Patriarhia Română a emis, marți, un comunicat în care vorbește despre canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste. Mai exact, explică de ce nu canonizează martiri.

Rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe calea mântuirii și a dobândirii sfințeniei. Una dintre condițiile esențiale pentru canonizarea sfinților este ortodoxia neîndoielnică a credinței acestora, păstrată până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10). În acest sens, nu toți cei care au murit în închisori au murit pentru credința ortodoxă. Așadar, există o deosebire între un erou – care a suferit şi a murit pentru libertate sau pentru apărarea patriei – şi un sfânt – care a mărturisit credinţa până la sfârşitul vieţii.

comunicat Patriarhia Română

Reprezentanții Patriarhiei mai spun că nu din rațiuni politice sau patriotice trebuie făcută o trecere a cuiva în rândul sfinților, ci din rațiuni ale trăirii şi mărturisirii dreptei credințe atât în timp de pace, cât şi în timp de prigoană. Întrucât, spre deosebire de eroii şi martirii patrioţi ai unor momente istorice, sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. 

În același document se precizează că că persoanele care au suferit pentru credință în timpul comunismului sunt permanent comemorate sau cinstite de Biserică prin pomenire la fiecare Sfântă Liturghie, că există o zi de Comemorare a Deținuților Politici Anticomuniști, în data de 9 martie a fiecărui an, şi Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste (14 mai). De asemenea, anul 2017 a fost denumit „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

Istoricii susțin că în închisorile comuniste au fost închiși în jur de 3.000 de clerici și monahi, majoritatea ortodocși. O parte dintre aceștia nu au mai ieșit niciodată de după gratii, sfârșind din cauză că nu au renunțat la credință.

Exit mobile version